0 comments

​Corul Madrigal va susține doua concerte extraordinare de Sărbătorile Pascale

by on 15 aprilie 2019
 

Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține tradiționalul Concert extraordinar de Paște pe scena Ateneului Român din București, în zilele de 20 aprilie si 21 aprilie 2019, ora 18.00.

Și anul acesta, concertul se va bucura de o scenografie specială, de un program de sală atent pregătit, precum și de prezența copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi.

Evenimentul programat initial doar pentru duminica 21 aprilie a fost suplimentat cu inca un concert in data de 20 aprilie. Asadar, sunteti invitati sambata 20 aprilie, incepand cu ora 16.00, la o experiență artistică impresionantă: pentru prima oară, Parcul Ateneului Român se va transforma în #GradinaGhetsimani, iconicul spațiu cu măslini unde Iisus s-a retras să se roage, împreună cu ucenicii Săi, după Cina cea de taină. În intervalul orar 16:00 – 18:00 vă veți putea bucura de un spectacol asigurat de ansamblurile corale din Programul Național Cantus Mundi și de o expoziție de fotografie semnată de Gabriel Crișan, care vă va duce pașii pe Drumul Crucii. Totul se va întâmpla într-o ambianță simbolică creată prin prezența măslinilor, ajungând astfel să intrați într-un periplu muzical unic în România, informeaza pagina oficiala de facebook a Corului Madrigal.

De la ora 18:00, posesorii de bilete vor putea să prelungească experiența artistică în sala Ateneului, alături de celebrul Cor Madrigal, unul dintre cele mai apreciate ansambluri corale din lume.

Veți avea oportunitatea de a asculta atât piese cu specific pascal, cât și creații care au făcut istorie în repertoriul cântului coral. Marcând excelența în muzică, fiecare lucrare în parte se dorește a transmite vibrații profunde, menite să bucure sufletul spectatorilor și ascultătorilor.

Biletele costă între 50 și 200 de lei și se găsesc pe bilete.ro.