0 comments

​DOCUMENTE Comisia Iordache, în linie dreaptă cu modificarea codurilor penale. Cele mai controversate modificări, discutate marți / Votul final, programat miercuri

by on 22 aprilie 2019
 

​Comisia specială pentru revizuirea legilor justiției, condusă de Florin Iordache, se întâlnește, pentru a da raport pentru modificarea Codului Penal, Codului de Procedură Penală și a legii pentru sancționarea faptelor de corupție, adoptate de Senat. Acestea vor fi trimiese trimise plenului Camerei Deputaților de miercuri spre adoptare.

Senatul a adoptat săptămâna trecută modificările care au trecut de Curtea Constituțională, referitoare, printre altele, la reducerea termelor de prescripție, abrogarea infracțiunii de neglijență în serviciu și limitarea la un an a perioadei pentru denunț.

Opoziția a acuzat că toate modificările au fost făcute pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de închisoare.

Consultă aici documentul de lucru pentru modificarea Codului Penal și a legii 78/2000

Consultă aici documentul de lucru pentru modificarea Codului de Procedură Penală

​Articolele controversate

1. Articolul 13/2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție se abrogă. Ce prevedea acest articol:

În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță, în dosarul angajărilor fictive s-a făcut și în baza acestui articol. Abrogarea influențează și termenele de prescripție care scad semnificativ.

2. Termenele de prescripție a răspunderii penale scad(cod penal):

La articolul 154 alineatul (1), literele b) și c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

  • b) 8 ani (față de 10 în vigoare-n.r.), când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
  • c) 6 ani (față de 8 în vigoare-n.r.), când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
  • 3. Termenul pentru denunț limitat la 1 an (cod penal)

    Articolul 290 referitor la darea de mită, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

  • (3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia
  • 4 Articolul privind neglijența în serviciu se abrogă (cod penal):

    Ce prevedea acest articol:

    Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.