0 comments

​VIDEO Imagini din timpul filmărilor trilogiei cu care un regizor român vrea să concureze “Urzeala tronurilor”

by on 6 octombrie 2020
 

Scene din trilogia „Egregora: Comoara pierdută”, a regizorului Andrei Chiriac, au fost filmate zilele trecute pe Valea Avrigului, lângă Sibiu. Producția, care urmărește modelul hollywoodian din „Urzeala tronurilor” sau „Stăpânul inelelor”, este un film plin de aventură și mister despre o legendară comoară a dacilor.



Filmările au durat două zile și au inclus în total 20 actori și cascadori și 15 cai

Scena filmată are loc în anul 1462, în ultimul an de domnie al lui Vlad Țepeș. După ce este trădat, decide să se retragă în Transilvania, însoțit de câțiva cavaleri dragoni care i-au rămas fideli. Pe drum, în munții Făgăraș este surprins într-o ambuscadă de cavalerii fratelui său, Radu cel Frumos.

În film, rolul lui Vlad Țepeș este interpretat de actorul Daniel Nuță, iar cel al lui Radu cel Frumos, de actorul Eduard Trică.

„A fost o secvență grea, care a necesitat multe resurse, dar care a fost filmată cu mare bucurie și implicare din partea echipei. Locul în care am filmat este absolut superb și mă bucur foarte mult că prin Egregora românii și străinii vor avea ocazia să vadă România în toată splendoarea ei”, a declarat regizorul Andrei Chiriac.

Filmările au început în 2018, iar în final Egrgora va avea 36 de episoade, împărțite în trei serii a câte 12 episoade. Au fost turnate deja secvențe în locuri precum Munții Piatra Craiului, Cazanele Dunării, Sfinxul, Peștera Ialomicioara, Valea Obârșiei, Lacul Bâlea. Regizorul Andrei Chiriac spune că va include în film foarte multe locuri cu rezonanță din România, care oferă peisaje spectaculoase, precum Sarmizegetusa, Râșnov, Sighișoara, Mănăstirile din Moldova, Castelul Corvinilor, Brașov, București etc., astfel încât filmul să fie în același timp o veritabilă promovare a frumuseților României. Filmul are nevoie de un buget de 10 milioane de euro.