0 comments

​VIDEO Noi imagini din timpul filmărilor la trilogia cu care un regizor român vrea să concureze “Urzeala tronurilor”

by on 24 februarie 2021
 

Scene spectaculoase de pe platourile de filmare ale Trilogiei Egregora. 60 de cai și călăreța au pus în scenă un episod istoric din anul 1456: bătălia lui Vlad Țepeș cu Vladislav al II lea, purtată pentu a recuceri tronul Țării Românești. În film, rolul lui Vlad Țepeș este interpretat de actorul Daniel Nuță.

Regizorul Andrei Chiriac spune că alegerea locației nu a fost întâmplătoare și că toate filmările pentru Egregora se vor desfășura în locuri legendare și pline de simbolistică din țara noastră.

Filmările au avut loc în satul Nămăiești din comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș, cunoscut mai ales datorită înscrisurilor istorice care fac referire la Icoana Făcătoare de minuni care ar fi fost adusă la Mănăstirea Nămăiești chiar de Sfântul Apostol Andrei.



Filmările la Egregora au început în 2018. În final, vor fi 36 de episoade, împărțite în trei serii a câte 12 episoade. Au fost turnate deja secvențe în locuri precum Munții Piatra Craiului, Cazanele Dunării, Sfinxul, Peștera Ialomicioara, Valea Obârșiei, Lacul Bâlea. Regizorul Andrei Chiriac spune că va include în film foarte multe locuri cu rezonanță din România, care oferă peisaje spectaculoase, precum Sarmizegetusa, Râșnov, Sighișoara, Mănăstirile din Moldova, Castelul Corvinilor, Brașov, București etc., astfel încât filmul să fie în același timp o veritabilă promovare a frumuseților României. ​