0 comments

​Inițiativa USR de desființare a Secției Speciale a primit raport de respingere în Comisia Juridică din Senat/ Proiectul intră la vot final

by on 20 iulie 2020
 

Senatorii juriști au dat luni raport de respingere proiectului de lege al USR USR care propune desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților. Raportul urmează să intre în dezbaterea plenului marți, la vot final. Reamintim că inițiativa USR a fost respinsă și de către Camera Deputaților iar Senatul este forul decizional în acest caz.

Votul de respingere al proiectului de lege a fost dat de senatorii PSD care dețin majoritatea în Comisia Juridică. Astfel raportul intră marți, în dezbaterea plenului.

La sfârșitul lunii iunie, Camera Deputaţilor a respins inițiativa USR cu 167 voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” şi 25 abţineri.

Proiectul de lege a fost semnat de 41 de parlamentari de la USR şi de către fostul ministrul al Justiției Ana Birchall și are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În punctul de vedere cu propunerile şi observaţiile la proiectul de lege al USR pentru desfiinţarea SIIJ, Parchetul General a susținut că inițiativa legislativă „este deficitară şi nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege”, fiind identică celei respins la sfârșitul anului trecut de Senat. Și SIIJ a transmis punctul de vedere asupra acestui proiect, susținând că „înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției şi nu este un motiv de îngrijorare, cum, în mod neîntemeiat, susţin iniţiatorii proiectului”.

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost înființată în cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a devenit operațională în 23 octombrie 2017. Are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Secția a fost condusă de Gheorghe Stan, fostul șef al Inspecției Judiciare, singura instituție abilitată să îi ancheteze disciplinar pe magistrați și care în mandatul lui Tudorel Toader a declanșat mai multe acțiuni disciplinare împotriva fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi. Între timp, Gheorghe Stan a fost numit judecător la CCR, la propunerea PSD.

Procuror șef adjunct al secției a fost Adina Florea, propusă de trei ori de Tudorel Toader pentru șefia DNA și respinsă de președintele Klaus Iohannis.

Adina Florea a câștigat concursul la CSM pentru funcția de procuror-șef al secției, însă candidatura ei nu a fost validată, în condițiile în care mai mulți magistrați au boicotat ședințele CSM.

Lia Savonea, fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a avut 7 tentative eșuate de numire a Adinei Florea la șefia secției speciale. Adina Florea s-a retras în 5 decembrie 2019 din procedura de numire la șefia Secției Speciale, după cele 7 încercări eșuate ale fostei șefe a CSM Lia Savonea de a o numi în funcția de procuror-șef al acestei secții.

Secția specială a fost criticată puternic de către organismele europene. Comisia Europeană arăta în ultimul raport MCV că funcționarea Secției speciale a confirmat temerile exprimate atât în România, cât și pe plan extern că ar putea fi utilizată ca instrument de presiune politică.