0 comments

​PNL Iaşi a decis să înceapă negocieri cu USR PLUS pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Local. Liberalii spun că USR PLUS va primi un post de viceprimar

by on 20 februarie 2021
 

Liberalii ieşeni au hotărât sâmbătă să demareze discuţii imediate cu USR PLUS pentru formarea unei alianţe locale, după ce în ultimele săptămâni au existat atacuri între liderii celor două tabere, scrie News.ro. BPL al PNL Iaşi a decis ca negocierile cu USR PLUS să înceapă în cel mai scurt timp, urmând ca până pe 15 martie primarul Mihai Chirica să prezinte filialei Iaşi a PNL rezultatele negocierilor.

Biroul Politic Local (BPL) al PNL Iaşi a stabilit sâmbătă să demareze negocieri cu USR PLUS pentru susţinerea în comun a proiectelor de investiţii importante pentru Iaşi, dar şi pentru participarea USR PLUS la guvernarea locală. Mai mult, Alianţa USR PLUS este invitată să desemneze unul dintre viceprimarii municipiului, celălalt post de viceprimar urmând a fi ocupat de către liberalul Daniel Juravle.

Comisia de negociere a PNL cu USR PLUS este condusă de către primarul Mihai Chirica.

„Sunt proiecte importante pentru care nu avem timp de pierdut şi care au nevoie şi de finanţare, dar şi de sprijin politic, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti. Colegii mei din PNL Iaşi m-au mandatat să coordonez comisia de negociere cu USR-PLUS astfel încât proiectele comune pentru Iaşi să fie asumate de cele două formaţiuni de dreapta. Putem lua exemplul de la nivel central, unde negocierile s-au finalizat rapid, şi până pe 15 martie să venim în faţa ieşenilor cu o alianţă politică şi la nivel local care să susţină proiectele importante pentru care ieşenii ne-au votat”, a declarat primarul PNL al Iaşiului, Mihai Chirica.

Cu o zi în urmă, primarul Iaşiului Mihai Chirica afirma într-o conferinţă de presă că dacă USR PLUS doresc gâlceavă la Iaşi atunci nu şi-au găsit omul, edilul anunţând că situaţia politică incertă din Consiliul Local va fi discutată de către conducerea filialei municipale PNL Iaşi.

Întrebat când încep negocierile dintre PNL şi USR PLUS la Iaşi pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Local, Mihai Chirica a spus că el nu se coboară la „gâlceava de Bahlui” şi că negocierile trebuie să se facă între oameni serioşi, pe principii clare.

Tot în această săptămână, liderul USR PLUS Iaşi, deputatul Cosette Chichirău, i-a cerut primarului Mihai Chirica să renunţe la concursurile „cu dedicaţie”, afirmând că principala condiţie pentru o alianţă locală între PNL şi USR PLUS este ca edilul să elimine numirile „cumetrilor şi a incompetenţilor în funcţii publice”.