0 comments

​Proiect de lege: Credite pentru achiziționarea unei mașini sau locuințe pentru persoane cu dizabilități

by on 6 iunie 2019
 

Deputatul independent Oana Bîzgan a depus la Parlament două proiecte pentru persoanele cu handicap, care prevăd posibilitatea de a accesa credite pentru achiziționarea sau adaptarea unui autovehicul sau a unei locuințe și obligativitatea de construire a rampelor de acces în fața blocurilor.



Oana Bîzgan a depus, la Parlament, două proiecte legislative care prevăd schimbarea sau extinderea unor facilități acordate persoanelor cu dizabilități, potrivit unui comunicat remis joi și citat de Mediafax.

Cele două acte normative propun schimbări în Legea nr 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu hanicap, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, precum și Legea nr. 196/2018, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

Schimbările propuse de Oana Bîzgan fac referire la extinderea gratuităților acordate pentru transport, inclusiv persoanelor cu handicap accentuat și aplicarea măsurii și în cazul transportului cu avionul, introducerea unor tichete de tratament, în cuantumul biletului de tratament decontat de Casa de Asigurări, care vor putea fi folosite și în cadrul unor centre de recuperare privată, posibilitatea de a accesa credite pentru achiziționarea sau adaptarea unui autovehicul sau a unei locuințe, modificări în ceea ce privește asistenții personali sau asigurarea, de către firmele de taximetrie, a cel puțin unei mașini adaptate transportului persoanelor în fotoliu rulant, 24/24h.

De asemenea, deputata propune modificări pentru legea construcțiilor, pentru ușurarea procesului de obținere a autorizațiilor de construcție în cazul construcției de platforme în afara fațadei apartamentelor sau pentru reamenajarea spațiului exterior apartamentelor aflate la parterul blocurilor.

O altă modificare presupune introducerea obligativității de construire a rampelor de acces la intrarea în blocuri, acolo unde acestea sunt necesare persoanelor cu dizabilități.

Una dintre inițiativele legislative, depuse la Senat, modifică Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Astfel, potrivit actului normativ, persoanele adulte cu orice grad de handicap pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorității Naționale pentru persoanele cu Handicap la bugetele direcțiilor generale de asistență socială județene și din București.

Banii sunt transferați în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziționarea unei locuințe și pentru adaptarea acesteia conform nevoilor individuale de acces, precum și pentru achiziționarea unui singur autovehicul, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului, potrivit proiectului de lege.

Pragul valorii creditelor acordate vor fi limitate la suma de 60.000 de euro pentru achiziționarea unei locuințe, 10.000 euro pentru amenajarea locuinței în funcție de nevoile necesare și suma de 10.000 de euro pentru achiziționarea unui autovehicul. În cazul achiziționării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu dizabilitate, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro. Perioada de rambursare pentru aceste credite va fi de 30 de ani, în cazul achiziționării unei locuințe, 15 ani în cazul achiziționării unui autovehciul și de 10 ani în cazul creditului pentru amenajarea locuinței.

De asemenea, potrivit proiectului, persoanele cu handicap grav vor beneficia de îngirjiri specializate la domiciliu acordate de asistenți personali, 24 de ore din 24, assigurându-se acestora îngrijirea specializată continuă și supervizarea neîntreruptă.

Persoanele cu orice tip de handicap ar urma să mai beneficieze, prin acest proiect legislativ, de gratuitatea a 12 călătorii dus-întors pe an cu transport interurban cu trenul, autobuzul, nave fluviale și aeronave. Aceste beneficii se aplică și însoțitorilor și asistenților persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora.

În același proiect normativ este prevăzută acoperirea costurilor din bugetul de stat pentru construcțiile de facilitare a accesului persoanelor cu dizabilități în clădiri publice și de locuințe.

Conform inițiativei, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.

„Operatorii de taxi au obligația să asigure 24h/24h, cel puțin un autovehicul disponibil pentru orice cursă solicitată de către o persoană încadrată în orice grad de handicap. Astfel, compania de taxi va desemna zilnic prin rotație, o persoană ce deține funcția de conducător auto în cadrul companiei, disponibilă la orice oră pentru preluarea comnezii solicitate de către persoana cu handicap”, mai prevede textul documentului.

Această inițiativă legislativă este susținută de alți 29 de deputați și senatori din PSD, PNL, ALDE, USR, PMP și ProEuropa.

Celălalt proiect legislativ depus de Oana Bîzgan la Senat se referă la completarea legii 196/2018 priind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

Astfel, asociațiile de locatari sau de proprietari vor fi obligate să construiască o rampă de acces la intrarea în bloc pentru persoaneșe cu handicap care necesită o astfel de rampă. În aplicarea acestor prevederi, costul lucrărilor afectuate pentru rampa de acces vor fi suportate integral din fondul de handicap alocat de bugetul de stat, fără a face distincție între gradele de handicap, potrivit proiectului de lege.

Amenajarea rampei de acces ar putea fi efectuată numai cu răspunsul motivat al comitetului executiv și cu acordul scris al proprietarilor direct afectați cu care se învecinează.

Inițiatriva este susținută de alți 27 de senatori PSD, PNL, ALDE, USR, ProEuropa și PMP.

Camera Deputaților este for decizional pentru ambele proiecte legislative.

În România erau înregistrate la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut 812 594 de persoane cu diferite grade de dizabilitate, cele mai multe dintre acestea în regiunile Sud-Muntenia și Nord-Est, potrivit comunicatului Oanei Bîzgan, deputată independentă din grupul parlamentar USR.