0 comments

Adriana Săftoiu povestește că a fost mușcată de un câine în zona Băneasa din București. “Medicul de gardă mi-a zis: Sunteți a treia persoană în 2 ore, din aceeasi zonă”

by on 21 septembrie 2020
 

Deputata PNL Adriana Săftoiu a scris duminică pe Facebook că a fost mușcată de un câine în timp ce se plimba într-o zonă rezidențială din Băneasa, iar la „Matei Balș”, unde s-a dus pentru a face vaccinul antirabic, medicul de gardă i-a spus că este a treia persoană în decurs de două ore ce ajunge la spital din aceeași zonă, mușcată probabil de același câine.

„Îmi făceam tura de pași, mereu pe acelaşi traseu – Băneasa, zona Greenfield. Nu l-am auzit, nu l-am văzut, nu l-am simţit decât când m-a înhăţat. Am reuşit să mă desprind din colții lui – un câine imens, negru cu alb, lățos. Am continuat să merg cu fața la el, încercând să îl alung. S-a oprit la câtiva metri şi m-a privit mârâind. Am reuşit să ajung la un Mega Image din cartier. Mi-am dat seama că nu e de glumă. Sângeram din greu. N-aveam nici un leu la mine ca să cumpăr spirt. Dar am dat peste nişte oameni de treabă, mi-au dat sticla de pe raft şi am turnat din greu. Am oprit o maşină (să le dea Dumnezeu sănătate acelor doi tineri!), m-au dus până acasă, am pus niste bandaje, m-am urcat în mașina mea şi am mers direct la urgenţe la Elias. Trei plăgi, din fericire doar una profundă. De acolo, la Balș pentru antirabic. În fața mea – încă trei persoane. Întreb dacă toată lumea stă pentru vaccin. Da. Iar doamna din față îmi spune că a fost muşcată în Băneasa, zona Greenfield spre Grădina Zoo. Îmi descrie câinele. Același. Ajung pe scaun. Medicul de gardă mă întreabă unde s-a întâmplat. După ce îi dau detaliile, imi spune: Sunteți a treia persoană în două ore, din aceeasi zonă, muşcată de un câine cu aceleași semnalmente”, a povestit ea pe pagina sa de Facebook.

Săftoiu mai spune că a alertat Primăria Sectorului 1.

„Am anunțat primăria sectorului 1. E o zonă unde sunt mulți copii, mai ales într-o zi însorită. Să sperăm că nu va mai exista nici o victimă”, a scris ea.