0 comments

Ambientul instituţional stimultativ în care se manifestă creativitatea antreprenorială. Reed și Bowers despre economia României

by on 12 mai 2021
 

O vorbă cunoscută în lumea economiștilor: stimulentele contează. Într-adevăr, întregul curs al acțiunilor unui om poate fi modificat datorită acestora. Alegem să întreprindem sau nu o acțiune ghidați sau constrânși de stimulentele existente ce pot fi sănătoase sau adverse, spune Alex Butiseacă, economist și consilier al premierului, într-un comentariu transmis HotNews.ro. În luarea unei decizii, individul ține seama de stimulente, întrucât acestea sunt responsabile de modificarea costului de oportunitate al fiecărei acțiuni. Modificarea factorilor motivaționali este legată de aranjamentul instituțional în care se desfășoară schimburile dintre indivizi.

Astfel, precum în orice intervenție a statului asupra acțiunilor indivizilor, măsurile protecționist-intervenționiste provoacă consecințe neprielnice la nivelul structurii stimulentelor, iar aranjate în mod voluntar, schimburile dau naștere stimulentelor bune/sănătoase. Importanța instituțiilor de piață relativ la economia românească, este surprinsă de către Lawrence W. Reed, în analiza de mai jos când afirmă: „descătuşaţi geniul creativ al poporului român şi naţiunea va avea realizări în domeniul productivităţii şi succese la care arhitecţii guvernamentali pot doar să viseze” – iar noi toți ne-am gândit la evoluțiile unor UiPath și Elrond.

De cealată parte, prin reglementările asupra schimburilor, se împuținează, deteriorează sau distrug stimulentele necesare pentru productivitatea și creativitatea antreprenorială şi a celor responsabile pentru menţinerea unei economii şi societăţi aromonioase. Întâi de toate, e un fapt notoriu că la adăpostul privilegiilor e facilitată dezvoltarea comportamentelor nechibzuite, vicioase. În vreme ce în planul fixării preţurilor se înregistrează rezultate ce afectează negativ stimulentele ce favorizează munca şi economisirea. Stabilirea preţurilor sub nivelul pieţei va determina întreprinzătorul să apeleze la comportamente neproductive în încercarea de a se menţine pe piaţă şi a fi rentabil, de felul: reducerii ofertei, scăderii calităţii, aplelării la corupţie, fraudării şi ingineriilor contabile. La acest lucru se referă în analiza sa, Stephen R. Bowers, care atrage atenția asupra riscului escaladării antreprenoriatului de tip politic, identificând factorii cu potențial inhibator asupra inițiativelor antreprenoriale românești.

Adăugăm în virtutea condițiilor creionate mai sus, responsabile pentru generarea de stimulente bune, încă un factor stimulator ce contribuie la buna desfășurare a pieței și pus recent în evidență de către premierul Florin Cîțu: „vrem să schimbăm şi cultura în care ne raportăm la faliment. În prezent, antreprenorul care investeşte greşit are de multe ori o imagine negativă în economie, se trezeşte cu o anumită stigmă. O economie de piaţă are nevoie de antreprenori care îşi riscă proprii bani, pierd, şi apoi au curajul să o ia de la capăt.”

În economia de piață stimulentele sunt de așa natură încât consecințele propriilor acțiuni sunt resimțite de antreprenori, fiind repercutate în profitabilitatea sau pierderea acestora. Spus în alt mod, legătura între efort și rezultat este funcțională și întărită. Fiind conectați la propriile lor acțiuni, nu mai este deloc indiferent dacă reușesc să anticipeze corect preferințele subiective ale consumatorilor sau nu, din moment ce de pe urma deciziilor corecte antreprenorial, ghidate de stimulentele potrivite, vor realiza profituri, iar atunci când nu mai sunt în armonie cu dorințele acestora vor înregistra pierderi. Astfel, în timp ce profitul “furnizează stimulente puternice pentru extinderea constantă și îmbunătățirea producției”, pierderea favorizează stimulii necesari ce conduc la evitarea erorilor antreprenoriale sau corectarea rapidă a acestora (pe această cale antreprenorii fiind motivați să evite alocarea eronată și nesăbuită a resurselor, adecvându-și concordant costurile de producție la cerințele consumatorilor).

  • Lawrence W. Reed, economist, Preşedinte Emerit al Fundaţiei pentru educaţie economică din Atlanta, SUA.:Reţeta succesului economic al unei naţiuni nu este un secret- supremaţia legii, protejarea proprietăţii private, pieţe libere şi antreprenoriat

Reţeta succesului economic al unei naţiuni nu este un secret. Economiştii buni ştiu de generaţii care sunt ingredientele acesteia: supremaţia legii, protejarea proprietăţii private, pieţe libere şi antreprenoriat. Primul Ministru Florin Cîţu înţelege acest aspect și știe că lucrul cel mai preţios pe care îl poate face un guvern pentru oamenii pe care îi conduce este să stabilească „un câmp de operaţiuni corect care nu lasă loc de favoruri personale”. Descătuşaţi geniul creativ al poporului român şi naţiunea va avea realizări în domeniul productivităţii şi succese la care arhitecţii guvernamentali pot doar să viseze.

Premierul spune: „campionii sunt aleşi de către piaţă, nu de către guvern”. Afirmaţia este justă şi precisă. Pentru politicieni este întotdeauna tentant să plaseze mai multă încredere în ei înşişi decât în ceilalţi oameni, dar o asemenea încredere ar fi greşit atribuită. Un leader bun nu se consideră Dumnezeu şi nu încearcă să înlocuiască planurile personale ale indivizilor cu un plan guvernamental al său ci trebuie să realizeze că economiile prospere există nu pentru că funcţionari publici aroganţi le-au pus la cale, ci pentru că, graţie consumatorilor şi asumării de riscuri, antreprenorilor privaţi li s-a îngăduit libertatea de a prospera.

După cum s-a exprimat economistul austriac F. A. Hayek, câştigător al Premiului Nobel, „Sarcina neobişnuită a teoriei economice este să demonstreze oamenilor cât de puţine ştiu despre ceea ce îşi imaginează că pot concepe.”

Cea mai valoroasă lecţie a teoriei economice ne învaţă aceste adevăruri esenţiale: Oamenii liberi ar trebui să fie egali în faţa legii, dar altminteri lăsaţi în voia lor să îşi dezvolte propriile lor talente, servind şi consumatorii în acest demers. Omul tinde să aibă grijă de ceea ce îi aparţine; ceea ce aparţine tuturor sau nimănui tinde să se năruie. Nimeni nu cumpăneşte cheltuiala banilor altcuiva cu la fel de multă grijă ca a banilor proprii. Guvernul nu are nimic de oferit nimănui în plus faţă de ce a luat deja de la oameni. Şi un guvern care este suficient de puternic să îţi ofere tot ceea ce îţi doreşti este şi suficient de puternic să îţi ia tot ceea ce ai.

Cum pot fi implementate aceste principii eterne? În primul rând, guvernul însuşi trebuie să facă ordine în propria curte. Acest lucru înseamnă să facă inventarul propriilor sale politici, eliminîndu-le pe cele învechite, risipitoare sau dăunătoare. Trebuie să caute să elimine corupţia, parţial abţinându-se să extindă favoruri speciale sau subvenţii celor bine plasaţi din punct de vedere politic. Trebuie să abroge legile proaste şi să le standardizeze pe cele rămase, astfel încât să devină vizibil pentru oameni că sistemul este corect, imparţial şi nu îi împovărează. Trebuie să elimine birocraţia, hârţogăraia şi sarcina sa fiscală. Trebuie să desfăşoare toate operaţiunile cât mai transparent. Trebuie să echilibreze bugetul şi să se reţină de la îndatorarea excesivă.

Micile afaceri creează majoritatea locurilor de muncă într-o economie liberă, aşa că este extrem de important ca barierele ridicate în calea creării lor să dispară – nu prin avantaje şi subvenţii de la guvern, ci prin grija ca guvernul să nu mai reprezinte o piedică. Trebuie să îi ascultăm pe creatorii locurilor de muncă, pentru că ei sunt cei care ne pot spune când guvernul exercită prea mult control, este ineficient, arbitrar sau intruziv.

Există instrumente de măsură relevante care ne pot indica dacă o ţară face sau nu progrese în aceste privinţe. Ele includ Indexul Economic Freedom of the World de la Institutul Fraser din Canada; Indexul Economic Freedom de la Heritage Foundation din America; Indexul Ease of Doing Business de la Banca Mondială; şi Indexul Corruption Perceptions de la Transparency International. Aştept cu nerăbdare îmbunătăţiri semnificative în statutul României în ceea ce priveşte toate aceste măsuri.

  • Dr. Stephen R. Bowers, directorul Institutului West-East Open Roads: Pentru prima dată în ultimii opt ani, putem privi cu optimism economia românească

Pentru prima dată în ultimii opt ani, putem privi cu optimism economia românească. Evaluările negative anterioare sunt înlocuite de încredere în stabilitatea economiei naţionale. Această transformare a avut loc pe fundalul unei lupte din ce în ce mai intense între globalişti şi susţinătorii menţinerii autonomiei naţionale.

În centrul dezvoltării economice a României se află problematica accesului pe pieţă. Există două bariere relevante care flanchează intrarea pe piaţă. Prima se instaurează prin legea concepută să protejeze sectoarele reglementate, cum ar fi telecomunicaţiile, energia şi operaţiunile bancare. În aceste domenii, costul intrării este adesea prohibitiv din cauza unor angajări anterioare care sunt împământenite. A doua se regăseşte în sectoarele unde activitatea trebuie autorizată de organizaţii profesionale cum ar fi baroul.

În cazurile în care există o conexiune între politică şi economie, conexiunile politice ale unei companii pot fi mai importante decât performanţa ei în sine. Aceste conexiuni asigură protecţie împotriva inspecţiilor venite din partea sindicatelor sau protecţiei mediului. Dacă rivalii tăi nu au conexiuni la fel de influente, competiţia rezultată nu ar putea fi considerată corectă. Când antreprenorii inovatori încearcă să intre pe piaţă, o fac sub imperiul unei poziţii defavorizate şi, astfel, în detrimentul economiei de piaţă.

Eforturile făcute de Guvernul român au avut un impact semnificativ în încurajarea competiţiei corecte în rândul antreprenorilor, ceea ce a contribuit la creşterea stabilităţii economice. Acestea vor asigura dezvoltarea unei economii de piaţă în care va exista acces liber la zona pieţei, precum şi aceleaşi reguli pentru toţi actorii.

În viitor, spinoasa problemă a restanţelor de plată trebuie abordată. Dacă o companie are un contract cu guvernul, provocarea este să primească bani. Acesta este un proces care deseori durează între unul şi doi ani, o întârziere care poate avea un impact catastrofal asupra noilor întreprinzători.

Prin urmare, atunci când licitează pentru un proiect de construcţii major, compania va trebui să ia în calcul barierele accesului pe piaţă. Din moment ce există un număr limitat de firme de construcţii capabile să liciteze la proiecte de anvergură, procesul de licitare competitivă este periclitat. Nesfârşitele amânări de plată venite din partea guvernului rezultă de multe ori în litigii, pentru că o firmă trebuie să acţioneze în instanţă pentru a-şi asigura fondurile, iar procesul de judecată este nu doar lung şi anevoios, dar prea mulţi judecători nu sunt nici familiarizaţi cu natura complexă a acestor iniţiative.

Majoritatea băncilor din UE îşi realizează marjele activând în Europa de Est, unde rentabilitatea investiţiilor este mai mare. Aceasta este o situaţie care îmbunătăţeşte perspectivele de inovare a politicilor pentru Guvern. Succesul în această sferă de acţiune va fi esenţial pe măsură ce România continuă să construiască un cadru economic favorabil.