0 comments

Apple va îmbunătăți funcțiile de control parental de pe iPhone – Profit.ro

by on 9 decembrie 2019
 
Apple va îmbunătăți funcțiile de control parental de pe iPhone

Liviu Mihai

scris astăzi, 08:28

Dacă tot le cumpără copiilor iPhone, părinții vor putea măcar controla în curând cât și cu cine vorbesc cei mici.

Considerând că unde au avut loc șapte update-uri în șapte săptămâni mai este loc și pentru un al optulea, Apple nu vrea să încheie 2019 înainte de a mai lansa încă o actualizare pentru iOS 13.

Chiar săptămâna aceasta, utilizatorii de iPhone vor putea instala iOS 13.3, update care, dincolo de șirul greu de contorizat de bug-uri ce așteaptă la rând să fie eliminate, va aduce noutăți pe partea de control parental.

Părinții vor putea, începând cu acest update, să controleze când și cu cine vorbesc copiii. Asta prin intermediul Screen Time, aplicația lansată de Apple pentru iPhone și iPad anul trecut.

Suedezii de la Ericsson au acceptat să plătească peste 1 miliard de dolari în SUA pentru acte de corupție în străinătate CITEȘTE ȘI Suedezii de la Ericsson au acceptat să plătească peste 1 miliard de dolari în SUA pentru acte de corupție în străinătate

Aici, părinții vor putea bloca anumite persoane din agendă, cu care cei mici nu vor putea intra în contact, și vor putea, de asemenea, să aleagă doar un anumit interval de timp în care se poate comunica cu persoanele respective.

De reținut de părinți că aceste limitări sunt valabile doar pentru apelurile de voce și aplicațiile Messages respectiv FaceTime. Pentru alte aplicații, precum WhatsApp, de exemplu, nu este disponibil același nivel de control fin, însă și accesul la acestea poate fi blocat în anumite condiții din cadrul Screen Time.

Același update aduce suport și pentru cheile fizice de securitate FIDO2, care vor putea fi folosite pentru autentificare fără introducerea parolei.

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
iphone
ios
apple
copii

Citeste stirea completa