0 comments

ASUS ROG Phone III apare într-o fotografie hands on + câteva dotări scăpate: baterie de 6000 mAh, cameră triplă, CPU Snapdragon 865 – Mobilissimo.ro

by on 18 iunie 2020
 

Au început să se înmulţească scăpările legate de ASUS ROG Phone III, iar astăzi telefonul îşi dezvăluie designul într-o fotografie hands on, alături de specificaţii ajunse online. Zvonacul apreciat Digital Chat Station a dezvăluit prima fotografie cu acest smartphone de gaming, via Weibo.

Spatele seamănă mult cu cel al lui ROG Phone II, doar că are o secţiune metalică mai mică în spate şi pare puţin mai lat. Camera e orientată orizontal, include 3 senzori şi este mai lungă decât a predecesorului. În postarea Weibo respectivă zvonacul a partajat şi specificații ale telefonului, precum un ecran de 6.59 inch Full HD+ cu refresh rate de 120 Hz sau chiar 144 Hz. Va fi un OLED, iar la interior găsim un procesor Snapdragon 865, alături de 16 GB RAM şi 512 GB stocare.

ASUS ROG Phone III

Avem şi o cameră triplă în spate, cu senzor principal de 64 MP, plus o cameră ultrawide şi o a treia cameră necunoscută. Primim şi o baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă la 30W. Camera selfie are rezoluţie de 13 MP, iar procesorul mai sus menţionat ar sări de pragul de 3 GHz. Aflăm şi detalii despre design: sticlă şi metal, talie de 9.85 mm şi greutate impresionată, de 240 grame.

În spate vom avea în continuare un logo ROG luminos, dar şi un nou branding Tencent, indicând un parteneriat cu uriaşul producător de jocuri din China. Alte detalii au apărut și odată cu certificarea TENAA. A scăpat şi un poster cu terminalul pe care îl vedeţi mai sus şi care confirmă noul design.

Citeste stirea completa