0 comments

ASUS ZenFone 6: ciudat în cel mai bun sens al cuvântului [HANDS ON] – start-up.ro

by on 17 mai 2019
 

E mereu de apreciat atunci când un producător mai mic refuză să se alinieze curentului și merge pe drumul său. ASUS a decis că notch-urile și ecranele perforate nu sunt de viitor, așa că a gândit un smartphone cu ecran cât toată suprafața frotală – dar fără cameră de selfie, ci cu o cameră principală rotativă și motorizată. Noi ne-am jucat cu ZenFone 6 cât să ne facem o primă impresie despre el.

Design ASUS ZenFone 6

Taiwanezii de la ASUS s-au străduit să facă un smartphone cât mai original și le-a ieșit. Telefonul e doar ecran în partea din față, cu margini foarte subțiri și arată chiar impresionant. E ceva aparte să te uiți la un display fără găurele sau borduri, dar și ergonomia dispozitivului are de câștigat – ZenFone 6 e ușor de folosit cu o singură mână și e destul de compact. Marginile sunt metalice, iar fața și spatele sunt acoperite de Gorilla Glass 6.

Marginea de jos are portul USB-C, un port Jack și un difuzor. Pe marginea din dreapta sunt butoanele – Power, volum și noul buton Smart Key, despre care vom vorbi un pic mai încolo; iar pe marginea din stânga este slotul triplu, pentru două cartele SIM și un card microSD.

Deasupra ecranului este difuzorul pentru apeluri, iar pe spate avem camera principală duală, încastrată într-un mecanism motorizat realizat din liquid metal, senzorul de amprente și logo-ul ASUS care strălucește într-un mod deosebit, dând impresia că este fosforescent.

Per total, e un smartphone foarte plăcut de privit și de ținut în mână, simetric și deosebit față de alte flagship-uri disponibile pe piață în acest moment. Vine în două variante de culoare – negru și bleu – iar în pachet este inclusă și o carcasă de protecție, decupată special pentru a permite mișcarea camerei, un plus.

Display

Ecranul de 6,4 inch are colțuri rotunjite, dar marginile sunt drepte, nu curbate. E un ecran de tip IPS LCD și are rezoluție full HD+. Cu toate că nu au optat pentru un display OLED, cei de la ASUS au integrat pe ZenFone 6 un display foarte bun – e luminos, oferă culori vii și contrast ridicat.

Cei care vor culori mai vii sau mai fade, mai reci sau mai calde, au la dispoziție și aplicația ASUS Splendid, iar cei care preferă o interfață mai întunecată pot opta pentru Dark Mode.

Specificații și performanțe ASUS ZenFone 6

La capitolul specificații, cei de la ASUS au vrut să se asigure că oferă cele mai bune performanțe, așa că au dotat ZenFone 6 cu procesorul de top Snapdragon 855 și cu 6 sau 8GB memorie RAM. Rezultatele sunt pe măsura așteptărilor, telefonul mișcându-se foarte bine în orice aplicație.

Stocarea poate fi de 64, 128 sau 256GB, în funcție de modelul ales, și poate fi extinsă prin card microSD de până la 512GB.

Bateria este cu adevărat impresionantă la acest smartphone. ZenFone 6 vine cu un acumulator de nu mai puțin de 5.000 mAh care, potrivit reprezentanților, ar trebui să ofere o autonomie de până la două zile în regim de utilizare continuă. Rămâne să vedem dacă lucrurile stau chiar așa, dar e foarte posibil – bateria e mare, procesorul e eficient din punct de vedere energetic, iar display-ul are rezoluție full HD+, deci consumă ceva mai puține resurse.

Bateria are Quick Charge de la Qualcomm, dar nu dispune de funcții precum încăcarea super-rapidă sau wireless charging. ASUS consideră că dacă ai un telefon pe care te poți baza două zile, nu ai nevoie de alte funcții. E impresionant, totuși, cât de subțire e ZenFone 6 având în vedere dimensiunea foarte generoasă a bateriei – lucru de apreciat.

via GIPHY

Camera

Ei bine, am ajuns și la capitolul cel mai interesant al acestui hands-on – camera foto. După cum am menționat de câteva ori, ZenFone 6 are doar cameră principală, fără cameră dedicată de selfie, iar aceasta se află într-o unitate motorizată care o întoarce în funcție de nevoie.

Înainte de a vorbi despre calitatea fotografiilor și clipurilor, să vorbim despre mecanismul în sine. Acesta e realizat din liquid metal, un aliaj foarte rezistent și capabil să revină la forma inițială în caz de “accidentare”, și e compus din 33 de piese mobile. Găzduiește cele două camere, un giroscop și vreo 17 cabluri care au trebuit să încapă cumva printr-o gaură de 12 milimetri.

Din punct de vedere ingineresc, modulul este impresionant. Vine automat în față dacă activezi camera frontală din aplicație, îl poți urca sau coborî la orice unghi vrei tu folosind butoanele de volum, și îl poți folosi pentru a realiza panorame automate sau pentru a urmări subiecți aflați în mișcare – funcții pe care nu le vei mai vedea la alt smartphone și cu care ASUS are tot dreptul să se mândrească.

via GIPHY

Camerele în sine au 48 și 13 megapixeli și sunt de tip wide și ultra-wide de la Sony. ASUS folosește tehnologia Quad Pixel pentru a realiza fotografii în Night Mode și beneficiază și de un mod portret. Din păcate, camera nu are stabilizare optică, ci doar electronică, dar se descurcă binișor. Filmează până la 4K 60 de cadre pe secundă, ceea ce e bine, dar partea faină e că poți folosi camera principală pentru cele mai bune selfie-uri. Am fost ușor dezamăgit de faptul că funcția Night nu e activă atunci când camera e ridicată – ar fi fost interesant.

Tot la capitolul cameră mai merită menționat faptul că motorașul e destul de zgomotos și poate fi un pic ciudat până te obișnuiești cu acel sunet. Totuși, câștigă puncte prin faptul că modulul se va “ascunde” instant dacă scapi telefonul din mână și ar trebui să reziste la 20 de deschideri și închideri zilnice timp de 5 ani.

Preț ASUS ZenFone 6 și concluzie

ASUS ZenFone 6 are un preț excelent. În România va costa între 2500 și 3300 de lei, mult sub alte flagship-uri. Sigur, îi lipsesc unele funcționalități precum rezistența la apă, stabilizarea optică sau încărcarea wireless, dar compensează considerabil când vine vorba de factorul “wow”, de performanțe, de autonomie și, bineînțeles, de preț.

Citeste stirea completa