0 comments

ASUS ZenFone 7 Pro devine oficial; Păstrează mecanismul de cameră rotativă și aduce ecran AMOLED 90Hz, CPU Snapdragon 865+ – Mobilissimo.ro

by on 26 august 2020
 

Această zi de 26 august este una importantă pentru ASUS, companie care tocmai ce a introdus oficial pe piață noile sale flagship-uri ASUS ZenFone 7 și ZenFone 7 Pro. În articolul de față ne vom ocupa de varianta Pro din acest duo, modelul mai bine pus la punct pe partea hardware, cu toate că nici versiunea de bază nu stă deloc rău după cum veți afla dintr-un articol următor. Iată ce ne rezervă ASUS ZenFone 7 Pro! 

Design și display

Începem cu design-ul și personal nu văd modificări majore aduse în comparație cu predecesorul, păstrându-se același format construit în jurul camerei foto rotative din spate. Avem un corp unibody cu sticlă Gorilla Glass 3 în spate, Gorilla Glass 6 în față și o ramă metalică la mijloc – o carcasă de 9.6 mm grosime și greutate de 230 grame. Muchiile din jurul ecranului par destul de înguste, dar măsurătorile arată un raport corp-ecran de doar 84.2%.

ASUS ZenFone 7 Pro

Trecem la ecran și descoperim aici un prim upgrade adus față de predecesor și anume un panou AMOLED. Acesta măsoară 6.67 inch în diagonală, oferă rezoluție Full HD+, suport HDR10+ și o rată de refresh de 90Hz. Deși ne-am fi așteptat ca odată cu trecerea la AMOLED să apară și un cititor de amprente integrat în ecran, ne-am înșelat pentru că aici cititorul se găsește amplasat lateral în butonul power/unlock. 

Hardware

La interior lucrurile stau foarte bine pe partea hardware și întâlnim puternicul procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 865+ însoțit de 8 GB RAM și 256 GB stocare flash UFS 3.1, dar și de un slot pentru carduri microSD. ASUS ZenFone 7 Pro nu are jack audio, dar ne oferă un sistem de difuzoare stereo și acustică 24-bit/192kHz. Mai primim NFC, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.0 și slot pentru două cartele SIM. 

Specificații ASUS ZenFone 7 Pro:

  • Display: 6.67 inch, AMOLED, 90Hz, FHD+, HDR10+
  • Procesor: Snapdragon 865+
  • Configurații: 8 GB RAM + 256 GB stocare UFS 3.1, slot microSD
  • Cameră spate/selfie: 64 mpx (OIS) + 8 mpx (telephoto, zoom optic 3x, OIS) + 12 mpx (ultra-wide)
  • Conectivitate: 5G, 4G LTE, Wi-Fi 6, NFC, Bluetooth 5.0, USB-C
  • Baterie: 5000 mAh, încărcare rapidă la 30W, încărcare inversă
  • Altele: difuzoare stereo, scanner de amprente lateral
  • Dimensiuni: 165.1 x 77.3 x 9.6 mm, greutate 230 grame

Cameră foto

Trecem mai departe și ajungem la camera foto unde ASUS a decis să păstreze ideea unui mecanism rotativ care îndeplinește astfel și rolul de cameră selfie. Sunt aduse totuși îmbunătățiri și aflăm că mecanismul este fabricat din Liquidmetal, având un nou motoraș care livrează de 2.2 ori mai mult cuplu decât cel regăsit pe ZenFone 6.

ASUS ZenFone 7 Pro

Are loc și o simplificare a acestui sistem, fiind micșorat numărul de cabluri și părți mobile, iar camera are 3 unghiuri la care poate fi orientată. Un fapt divers menționat este acela că noua cameră poate rezista la până 35 kg forță.  Cât despre setup-ul foto în sine, acesta este unul triplu care sună astfel:

  • 64 mpx, IMX686, f/1.8, 26 mm (wide), 1/1.72″, 0.8µm, PDAF, OIS
  • 8 mpx, f/2.4, 80mm (telephoto), PDAF, OIS, zoom optic 3x
  • 12 mpx, IMX363, f/2.2, 17 mm (ultra-wide), 113 grade, 1/2.55″, 1.4µm, Dual Pixel PDAF

Avem așadar un senzor principal de 64 mpx cu OIS, cameră telephoto de 8 mpx cu zoom optic 3x și OIS și o cameră ultra-wide de 12 mpx. Primim aici bliț dual-LED, HDR, auto panorama și filmare 8K la 30fps, 4k@30/60/120fps, 1080p@30/60/240fps, dar și 720p@480fps. 

Baterie și software

ASUS ZenFone 7 Pro

Ajungem și la baterie unde au fost aduse upgrade-uri, astfel că unitatea de 5000 mAh de la pachet se va încărca acum rapid la 30W și va oferi și încărcare inversă. Pe partea software întâlnim sistemul de operare Android 10 cu interfața Zen UI 7 aplicată peste și care adoptă o abordare minimalistă, aproape stock. Tot aici mai apare și funcția Game Genie care oferă opțiuni pentru streaming, captură și metrici de performanță. Telefonul nu are certificare IP!

Preț și disponibilitate

ASUS ZenFone 7 Pro va fi lansat global pe data de 1 septembrie și aflăm că prețul pe piața din Taiwan este de 800 euro pentru această variantă Pro cu 8 GB RAM + 256 GB stocare flash. Prețul global va fi aparent anunțat săptămâna viitoare și ar putea fi cu 50 sau poate 100 euro mai mare. 

Citeste stirea completa