0 comments

Atenţie! Dacă aveţi Galaxy A70 NU ÎI FACEŢI ACTUALIZAREA LA ANDROID 10; Ar putea să vă strice telefonul – Mobilissimo.ro

by on 9 aprilie 2020
 

Ziua şi actualizarea nefericită se pare! Ieri scriam că Xiaomi Mi A3 primeşte Android 10 pentru a treia oară şi tot sunt probleme cu bug-uri, iar acum Samsung Galaxy A70 are o problemă şi mai serioasă. Se pare că telefonul ar fi brick-uit fatal dacă îi faci actualizarea la Android 10.

În ultima lună multiple terminale Samsung au primit actualizarea, iar seria Galaxy S20 a primit vreo 3 update-uri de cameră şi bug fix-uri. E totuşi prima oară când auzim la Samsung de o actualizare atât de ratată. Conform unor multiple surse confirmate de Sammobile, noul soft provoacă probleme pentru Galaxy A70. Samsung ar fi folosit două versiuni de PCB (printed circuit board), care au de-a face cu încărcarea şi controlează ecranul pe Galaxy A70. Acest PCB este actualizat alături de restul plăcii de bază la fiecare update software.

Ei bine, la Android 10 asta nu se mai întâmplă, pentru că Samsung a uitat să includă şi codul necesar pentru unităţile Galaxy A70 cu versiune mai veche de PCB. Practic, dacă pui Android 10 pe un A70 e o nepotrivire de software între placa de bază şi PCB-ul de încărcare, ceva foarte grav. Sistemul cred că bateria nu este încărcată şi împiedica boot-ul. Singura soluţie este să desfaci telefonul să îi schimbi componenta respectivă cu una nouă.

Mai grav e că Samsung nu a oprit încă distribuirea acestui pachet software. Rămâne de văzut şi câte telefoane au fost afectate şi cum vor primi service în această perioadă dificilă. Deocamdată vă recomandăm să rămâneţi la Android Pie pe acest telefon şi vă aşteptam în comentarii să ne spuneţi dacă aţi avut probleme de gen.

Citeste stirea completa