0 comments

AUR cere ca deschiderea școlilor să nu fie condiționată de rata de vaccinare a personalului

by on 8 noiembrie 2021
 

​​AUR consideră impunerea cotei de 60% cadrelor didactice vaccinate ca fiind discriminatorie și care afectează în special mediul rural, din cauza lipsei de acces a elevilor la tehnologie. În acest context, AUR cere de urgentă Ministerului Educației să revină asupra deciziei de a condiționa deschiderea școlilor de gradul de vaccinare a personalului.

AUR consideră că măsura nu doar contravine legii – pentru că guvernanții ignoră interesul beneficiarilor actului educațional, copiii – dar este și lipsită de orice rațiune practică. În plus, ea agravează discrepanțele dintre elevii din medii urbane și cei din medii rurale sau defavorizate, unde de regulă rata de vaccinare este mai redusă, acestea fiind și zonele în care s-au înregistrat cele mai mari probleme cu „școala online” din cauza infrastructurii deficitare, a lipsei dotărilor și a lipsei cadrelor didactice”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Doar școlile și grădinițele în care rata de vaccinare anti-Covid a personalului – profesori și angajați – este de cel puțin 60% vor fi deschise cu prezență fizică începând de luni, 8 noiembrie. În celelalte unități de învățământ, cu rata de vaccinare sub 60%, cursurile vor începe online.

Astfel, aproximativ 1,8 milioane de elevi și preșcolari din cei 2,9 milioane vor începe școala fizic luni, după vacanța forțată. Testele de salivă nu vor fi disponibile din această săptămână, ci cel mai devreme săptămâna cealaltă.