0 comments

Barna: E greu de înțeles de ce CSM protejează moștenirea lui Dragnea. Secția specială trebuie să dispară

by on 28 mai 2020
 

​Președintele USR, Dan Barna, spune că formațiunea sa va insista în Parlament pentru adoptarea proiectului de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, avizat negativ de Consiliul Superior al Magistraturii. El a adăugat că este greu de înțeles de ce CSM continuă să protejeze ”moștenirea lui Dragnea” privind justiția.

”Este greu de înțeles de ce CSM continuă să protejeze această invenție a lui Liviu Dragnea, care vine împotriva solicitărilor magistraților români, împotriva recomandărilor Greco sau ale Comisiei Europene și, până la urmă, împotriva interesului public. Vom merge mai departe cu proiectul pentru că el întărește independența Justiției și a magistraților”, a transmis Barna, pe Facebook.

Ingerința politicului în justiție ne duce în afara lumii civilizate, iar Secția Specială trebuie să dispară, a adăugat liderul USR.

Dan Barna amintește că Parlamentul a demarat ieri un efort de eliminare a inițiativelor toxice de pe agenda sa. ”Poate continua acceptând să elimine moștenirea lui Dragnea în interiorul sistemului juridic. Și dacă tot suntem aici, e un moment bun să punem pe agendă și inițiativa “Fără Penali în Funcții Publice” amânată prea multă vreme din motive care nu sunt niciodată explicate”.

Consiliul Superior al Magistraturii a votat în plenul de joi pentru menținerea controversatei secții de anchetare a magistraților. Astfel, CSM a avizat negativ proiectul de lege depus de USR la Camera Deputaţilor privind desfiinţarea Secției speciale. Au existat 10 voturi împotriva desființării Secției, 8 pentru, iar un vot a fost nul, au declarat surse din CSM pentru HotNews.ro.

Proiectul a fost depus la Camera Deputaților la începutul lunii mai și este semnat de 40 de deputaţi şi senatori de la USR, dar şi de deputatul neafiliat Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.

CSM a trebuit să dea un aviz pe acest proiect deoarece are legătură cu justiţia şi cariera magistraţilor, iar avizul dat în plenul de joi a fost negativ. În ședință s-a votat de 3 ori: pentru aviz negativ, pentru aviz pozitiv și pentru aviz pozitiv cu observații.