0 comments

Barna: Președintele Iohannis ne-a cerut miercuri să-l susținem pe Vlad Voiculescu / Citim cu umor în presă despre scandaluri și lupte

by on 18 martie 2021
 

Vicepremierul Dan Barna a respins joi că ar exista neînțelegeri între ministrul Sănătății și premier, după ce Florin Cîțu i-a cerut lui Vlad Voiculescu să prezinte un raport privind măsurile luate de la începutul anului pentru pregătirea valulului al treilea al pandemiei și să comunice săptămânal aceste informații: “Citim cu umor în presă despre scandaluri și lupte. Fiecare strănut e transformat în bronșită acută”. Barna mai spune că l-a întâlnirea de miercuri de la Cotroceni președintele Klaus Iohannis a cerut Coaliției să îl susțină pe Vlad Voiculescu pentru că Ministerul Sănătății are nevoie de sprijin în această perioadă.


Potrivit lui Dan Barna, solicitarea premierului Cîțu a fost făcută “într-un context mai larg”, astfel încât toate activitățile ce țin de campania de vaccinare să fie cunoscute și să ajungă la cetățeni.

Vicepremierul mai spune că existența unor astfel de conferințe săptămânale va ajuta la evitarea “confuziilor de percepție care au fost speculate în număr foarte mare”.

  • “Citim cu umor și eu, și premierul, și Vlad ce se scrie în presă despre scandaluri și lupte, în timp ce noi stăm la masă și discutăm următorii pași ai zilei sau ai săptămânii. În exterior pare o mare bătălie care de fapt nu există”, a subliniat Dan Barna, la Digi 24.

El a mai spus că dezbaterile din interiorul Coaliției sunt percepute exagerat și transformate din “strănuturi în bronșită acută”.

Întrebat care va fi poziția sa dacă Florin Cîțu va cere remanierea ministrului Sănătății, Barna a răspuns: “Această temă nu există decât în presă. Nu s-a verbalizat acest scenariu în nicio discuție din Coaliție sau Guvern”.

Mai mult, Dan Barna spune că președintele Klaus Iohannis a cerut coaliției să îl susțină pe Vlad Voiculescu pentru că Ministerul Sănătății are nevoie de sprijin în această perioadă.

  • “În discuția de miercuri de la Cotroceni, cu premierul Cîțu, cu liderii celorlalte partide din coaliție, președintele a fost foarte clar – e nevoie de o susținere pentru Ministerul Sănătății și ne-a cerut să-l susținem pe Vlad Voiculescu, tocmai pentru că prima linie a temei sociale în momentul acesta în România este această pandemie și lupta cu Covid.
  • Ori, în acest context, este foarte clar că guvernul și coaliția suntem aliniați pe acest mesaj foarte clar – România are nevoie de sprijin și de înțelegea cetățenilor că vaccinul e soluția necesară, iar până atunci măsurile de distanțare, purtatul măștii, spălatul pe mâini rămân valabile și necesare pentru a nu avea o perspectivă de măsuri mai dure”, a adăugat vicepremierul.