0 comments

Bătălia pentru Primăria Capitalei: Cine sunt cei 18 candidați

by on 25 august 2020
 

​Optsprezece candidaţi au rămas în cursa pentru Primăria Capitalei, la alegerile locale din 27 septembrie, ei fiind validați de Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti. A fost respinsă o singură candidatură – cea a lui Viorel Cataramă.

Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti a constatat definitive candidaturile, marți.

Conform procesului verbal al BEM, au fost înregistrate 24 de liste de candidaţi propuse de partidele politice sau de alianţele politice, de alianţele electorale, precum şi candidaturi independente, din care 22 au fost admise în totalitate sau în parte.

Au fost înregistrate 19 candidaturi la funcţia de primar general al Capitalei, din care au fost admise 18. A fost respinsă o singură candidatură – cea a lui Viorel Cataramă.

Cine sunt cei 18 candidaţi au rămas în cursa pentru Primăria Capitalei:

  • Traian Băsescu (PMP) – inginer, actual europarlamentar
  • Gabriela Firea (PSD) – filolog/ jurnalist, actual primar general al Capitalei
  • Nicuşor Dan (independent) – matematician, actual deputat
  • Ilan Laufer (Partidul Forţa Identităţii Naţionale) – profesor de educaţie fizică şi sport
  • Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020) – medic
  • Octavian Bădescu (independent) – economist
  • Radu Octavian Moraru (independent) – controlor trafic aerian
  • Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) – inginer, actual senator
  • Radu Ghidău (Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă) – avocat
  • Alexandru Ion Coita (Partidul Republican din România) – expert relaţii internaţionale
  • John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română) – inginer
  • Cătălin Ioan Berenghi (independent) – ghid montan
  • Claudiu Richard Târziu (Alianţa pentru Unirea Românilor) – jurnalist
  • Bogdan Stanoevici (Partidul Social Democrat Independent) – actor
  • Florin Călinescu (Partidul Verde) – actor
  • Ileana Daniela Nănău (PRM) – inginer
  • Valentina Bistriceanu (PER) – economist
  • Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie) – medic veterinar

Pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti au depus liste de candidaţi: PNL, PMP, Partidul Forţa Identităţii Naţionale, Alianţa Pro Bucureşti 2020, PSD, Alianţa USR PLUS, ALDE, Partidul Puterii Umaniste (social liberal), Alianţa Naţional Ţărănistă, Partidul Republican din România, Partidul Naţiunea Română, UDMR, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul României Europene, Partidul Social Democrat Independent, Partidul Verde, Partidul Alternativa Dreaptă, PRM, Partidul Ecologist Român, Partidul ADER la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie, Partidul Noua Românie.

Pentru consilier general şi-a depus candidatura şi un independent – Radu Octavian Moraru (controlor trafic aerian), care de altfel candidează şi la funcţia de primar general.