0 comments

Bulai, despre Meleșcanu: Un comunist cu state vechi a condus ședința de comemorare a victimelor Revoluției

by on 16 decembrie 2019
 

Deputatul USR Iulian Bulai a acuzat ”paradoxul de neimaginat„ care a fost creat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția română în condițiile în care ședința solemnă a Parlamentului a fost condusă de Teodor Meleșcanu, un ”comunist cu state vechi”.

“Nu este o poziţie a USR, dar mi se pare puţin absurd ca dumneavoastră, comunist cu state vechi, să conduceţi această şedinţă, prin care noi celebrăm victimele, comemorăm Revoluţia şi transformăm într-un paradox de neimaginat acest moment solemn”, a afirmat Bulai, în plenul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Bulai şi-a motivat astfel votul de “abţinere” din momentul adoptării de către Parlament a unei rezoluții privind Revoluția.

“Vă mulţumesc şi eu pentru gluma foarte reuşită pe care aţi făcut-o”, a replicat Meleşcanu.