0 comments

Cartel ALFA: Nu înțelegem graba cu care Compania Națională Aeroporturi București dorește aplicarea șomajului tehnic și restructurarea de salariaților/ S-a semnat un acord care prevede amânarea unor drepturi salariale până la 30.06.2021

by on 30 aprilie 2021
 

CNS Cartel ALFA respinge cu hotărâre măsurile împotriva salariaților anunțate de Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).”Nu înțelegem graba și determinarea cu care Consiliul de Administrație dorește implementarea șomajului tehnic și restructurarea de salariaților, fără a ține cont de propunerile și deschiderea spre dialog a sindicatelor și de faptul că începând cu luna în curs traficul de pasageri la nivelul Companiei înregistrează un trend ascendent care va continua în mod cert pe tot parcursul anului”, arată sindicaliștii într-un comunicat transmis vineri.

Susținem Sindicatul Aeroporturi București, care a înțeles situația economică a Companiei și a semnat un acord cu conducerea executivă. Acest acord prevede amânarea de la plată a unor drepturi salariale până la data de 30.06.2021, dată la care urmează a se analiza din nou impactul financiar, cauzat de pandemia SARS COV 2, asupra veniturilor CNAB.

Termenul limită impus de Consiliul de Administrație al CNAB, prin care sindicatelor li s-a cerut renunțarea (prin act adițional la CCM) la drepturi salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă (aflat în vigoare) și modificarea Contractelor individuale de Muncă ale salariaților, în contrapondere cu implementarea șomajului tehnic și a restructurării (disponibilizării de personal) încalcă cele mai elementare norme ale dialogului social, se mai spune în documentul remis redacției HotNews.ro

Este important de reținut că măsurile împotriva salariaților Companiei Naționale Aeroporturi București se iau în condițiile în care traficul de pasageri este vizibil în creștere, Compania nu a beneficiat niciun moment de ajutoare de la Statul Român, dividendele au fost încasate de acționari în plină perioadă pandemică, CNAB se finanțează din surse proprii și are investiții majore în curs de implementare în valoare de milioane de euro (de exemplu modernizarea Terminalului AIHCB) și CNAB nu are datorii către furnizori.

Având în vedere toate cele de mai sus, CNS Cartel ALFA solicită continuarea dialogului cu sindicatele din CNAB în vederea găsirii unor soluții favorabile pentru echilibrarea situației financiare a Companiei Aeroporturi București și fără măsuri suplimentare care să afecteze personalul salariat precum șomajul tehnic sau disponibilizări.