0 comments

Ciolacu, la congresul UDMR: A rezistat PSD cu plăcuţa suedeză, nu văd o problemă cu plăcuţele bilingve / Rugăminte către Kelemen Hunor

by on 17 septembrie 2021
 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut o glumă, vineri, la congresul UDMR de la Sângeorgiu de Mureş, unde a fost invitat să susțină un discurs. Ciolacu a spus că a fost întrebat ce părere are despre plăcuţele bilingve şi a răspuns că PSD “a rezistat” cu plăcuţa suedeză, astfel nu vede o problemă cu plăcuţele bilingve. Liderul PSD, a avut și o rugăminte către liderul UDMR.

“Am în continuare privilegiul să mă adresez româneşte, dar cred că indiferent cum ne adresăm astăzi în faţa dumeavoastră suntem români şi creştini. În drum spre domnul primar şi să particip la Congresul UDMR am oprit la Peco şi m-a întrebat un om ce părere am de plăcuţele bilingve. A rezistat PSD cu plăcuţa suedeză, nu văd o problemă cu plăcuţele bilingve”, a declarat Ciolacu.

În discursul său, preşedintele PSD a vorbit despre necesitatea implementării programului Anghel Saligny și a ținut să și încheie intervenția tot cu o glumă.

‘Domnule Hunor, o ultimă rugăminte, pentru că faceţi parte din coaliţia de guvernare: te rog mult să le traduci exact ce am vrut să spun aici colegilor tăi din coaliţie, poate şi domnului preşedinte Iohannis, ca să nu ne mai auzim vorbe că iar vindem Ardealul”, a declarat liderul PSD.