0 comments

Cioloș, despre anunțul lui Dăncilă: PSD acționează fără scrupule în favoarea unor interese private și necunoscute publicului românesc

by on 25 martie 2019
 

Anunțul făcut de premierul României privind ambasada din ISrael ”dovedește necunoaștere Constituției, a protocolului diplomatic și, totodată, o ignorare a intereselor strategice ale țării noastre”, acuză Plus.



”Mai mult, anunțul a fost făcut peste noapte, în cadrul unei vizite private, motiv pentru care premierul, ministrul de Externe și întreaga coaliție de guvernare trebuie să explice de ce a ales să acționeze împotriva oricăror norme legale și a intereselor României”, afirmă formațiunea într-un comunicat de presă.

”E o dovadă cât se poate de clară a ipocriziei din discursul PSD, care clamează o pseudo-independență față de interesele europene în beneficiul României, când, de fapt, acționează fără scrupule în favoarea unor interese private și necunoscute publicului românesc. Guvernul PSD-ALDE ignoră vocația diplomației române în Orientul Mijlociu și pune în pericol zeci de ani de eforturi și reușite ale diplomaților români, doar pentru ca Liviu Dragnea și grupul obscur pe care îl controlează să se joace de-a strategul geopolitic”, spune Dacian Cioloș, liderul Plus.