0 comments

Cioloş, despre negocieri: Este despre direcţia în care o ia România / Majoritate pot să facă şi cu PSD, dar ştim ce înseamnă asta

by on 2 noiembrie 2021
 

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că aşteaptă decizia PNL în legătură cu negocierile care vor urma. Cioloş afirmă că PNL are de ales între USR şi PSD pentru a face majoritate în Parlament, însă alegerea PSD ”ştim ce înseamnă”. ”PSD are mai multe guri de hrănit acolo, sunt baroni locali care aşteaptă bani, care numai transparent să nu fie modul în care sunt cheltuiţi”, a transmis Cioloş, citează News.

”Tatonări de două-trei săptămâni tot există, noi cerem mai mult decât tatonări. Noi am cerut un mandat de a începe discuţii consistente, discuţii concrete de refacere a coaliţiei dacă PNL îşi doreşte acest lucru”, a declarat, marţi seară, la B 1 TV, Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, după ce USR a încercat cu un guvern minoritar, era destul de clar că în Parlament nu va exista această susţinere nici pentru un Guvern minoritar PNL –UDMR.

Dacian Cioloş afirmă că se putea reface coaliţia în ultimele zece zile.

”Acum este important să vedem ce decid ei. PNL are de ales între o majoritate pe care să o facă cu USR – să continuăm Programul de reforme, dar pe care chiar să le punem în aplicare, nu doar să le clamăm (…) sau, dacă vor neapărat o majoritate pot să o facă şi cu PSD, dar ştim ce înseamnă asta. PSD are mai multe guri de hrănit acolo, sunt baroni locali care aşteaptă bani, care numai transparent să nu fie modul în care sunt cheltuiţi (… ) Eu sper ca lucrurile astea să nu le uite, nici ei şi nici alegătorii. Este vorba despre direcţia în care o ia România în următorii ani”, a mai afirmat Cioloş.

Liberalii sunt reuniţi, marţi seară, în şedinţă, pentru a decide care sunt paşii de urmat în criza guvernamentală.

Ei au decis să aibă discuţii cu USR şi SD pentru a forma majoritatea, condiţia fiind ca PNL să dea premierul.