0 comments

Cioloș s-a întâlnit cu Macron: “În privința comisarilor nominalizați nu am dat și nu dau niciun cec în alb nimănui”

by on 17 septembrie 2019
 

​​Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a avut o întâlnire cu Emmanuel Macron, în care a discutat despre comisarii europeni nominalizați, în condițiile în care candidata Franței, Sylvie Goulard, este implicată într-o anchetă privind angajările fictive.

„Ca să fie clar și pentru cei care încă mai au dubii, în privința comisarilor nominalizați nu am dat și nu dau niciun cec în alb nimănui. Reînnoim Europa este un grup bazat pe integritate, principii, valori și angajament proeuropean. Evaluarea tuturor comisarilor desemnați, inclusiv a celor aparținând Grupului Renew Europe, pe care îl conduc, va avea la bază trei criterii fundamentale: angajamentul față de valorile europene, integritatea și posibilele conflicte de interese, competența și viziunea în privința portofoliilor pe care le vor conduce. Aceste criterii vor fi aplicate în aceeași măsură tuturor candidaților, indiferent dacă fac parte din familia noastră politică sau nu și indiferent de statul membru care i-a propus”, a scris Cioloș pe Facebook.

Sylvie Goulard, candidata Franței pentru postul de comisar european pentru Piaţă Internă, a fost audiată de poliţia franceză în cadrul unei anchete privind o serie de angajări fictive în Parlamentul European. În ciuda acestui aspect, a fost nominalizată în aceeași zi ca reprezentantă a Franței în Comisia Europeană de către președintele Emmanuel Macron.

Reamintim că potrivit Politico, Dacian Cioloș ar fi spus că a acceptat explicațiile oferite de Sylvie Goulard, cu privire la acuzațiile împotriva ei.

Ulterior, Cioloș a acuzat voalat publicația Politico că i-ar fi reprodus incorect o declarație despre candidatul francez Sylvie Goulard.

“Legat de pozitia mea față de candidatul francez Sylvie Goulard, menționată într-un articol din Politico, precizez că vorbele mele nu au fost citate cu ghilimele. Eu am declarat că doamna Goulard trebuie să fie tratată la fel ca doamna Plumb. Am spus că am discutat cu doamna Goulard despre rezultatele anchetei făcute de Parlamentul European în cazul său, că acolo lucrurile au fost lămurite. Puteți consulta cu toții concluziile Parlamentului. Între timp, a fost demarată o anchetă judiciară în Franța și așteptăm ca doamna Goulard și autoritățile franceze să ne aducă lămuriri în acest caz”, a scris Cioloș pe Facebook.