0 comments

Ciprian Ciucu: Aștept ca Nicușor Dan să facă odată o întâlnire cu primarii de sector, e frustrant, trece timpul/ Eu nu mai am răbdare

by on 7 ianuarie 2021
 

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că se simte „extraordinar de frustrat” să vadă cum trece timpul și că nu se poate apuca de anumite proiecte, pentru că nu există o comunicare cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Liberalul a declarat miercuri, la RFI, că are mare încredere în acesta, dar atrage atenția că dacă lucrurile nu se îmbunătățesc, ce ține de el va face, iar ce ține de alții va arăta cu degetul.

Ciprian Ciucu a vorbit despre ”marea, marea, marea problemă” a depozitării gunoiului în București, spunând că în curând „nu o să mai avem unde să îl punem”.

  • „Aștept ca primarul general să facă odată o întâlnire cu primarii de sector, că tot întârzie să o facă și i-am trimis multe semnale că e mare nevoie de o astfel de discuție, inclusiv ieri l-am rugat să facă această întâlnire, ca să decidem dacă ne organizăm sub forma unei organizații de dezvoltare intercomunitară, așa cum specifică o condiționalitate, pentru a putea primi fonduri europene sau suntem fiecare pe cont propriu.
  • Eu mă pot organiza, dar nu vreau ca să scap ocazia să lucrăm integrat și aici doar primarul general poate să ne aducă pe toți la masă. Sau ne vedem fără el, dacă nu ne aduce pe toți la masă”, a afirmat Ciucu.

El spune că este a treia oară când îi cere o întâlnire lui Nicușor Dan și se așteaptă să o facă, pentru a decide ce se întâmplă cu această asociație de dezvoltare intercomunitară.

  • ”La un moment dat, o să primesc răspuns, pentru că și eu trebuie să îmi fac bugetul de investiții pentru la anul și oamenii nu știu că de fapt bulevardele principale aparțin de Primăria Capitalei și îmi cer mie soluții. Eu vreau să găsesc soluții și să obțin finanțări, dar vreau să știu, se ocupă de ele sau mă ocup eu. Atâta am cerut, o întâlnire, pe mai multe canale, ca să discutăm despre bugetul de investiții. Faci tu Lacul Morii sau îl fac eu, termini tu Prelungirea Ghencea sau mi-o dai mie, adică lucrări de genul acesta, pentru că nu putem să începem anul, fără să avem o astfel de discuție”, a mai afirmat primarul Sectorului 6, la RFI.

”E frustrant să vezi cum trece timpul”

Ciprian Ciucu spune că, de exemplu, un sistem unitar de colectare selectivă a deșeurilor nu poate fi implementat în București decât dacă există o colaborare între Primăria Generală și cele de la sectoare:

  • ”(…) La nivel de sector, care e mai mare ca un județ și mult mai compact și mult mai eficient din punctul de vedere al activităților de management al deșeurilor, pentru că este mai compact și e densitate mai mare, nu poți să te organizezi singur și ești dependent de alții. Și evident că este frustrant, pentru că nu mai am timp să stau, eu am venit pregătit la Primărie, eu vreau să dăm drumul la proiecte, dar vreau să știu câți oameni aloc pe ce proiect și ce fac.
  • Și atunci nu mai am timp efectiv să stau și să văd cum trece timpul, mă frustrează extraordinar să văd cum trece timpul și că nu pot să fac lucruri, pentru că nu am ba nu știu ce cadru legal, ba că alții se mișcă mai greu.
  • Și de aceea, eu nu mai am răbdare și atunci ceea ce ține de mine voi face, iar ceea ce ține de alții o să arăt cu degetul, domnule, termoficarea nu este la Primăriile de Sector, cum cred oamenii, iluminatul public nu e la Primăria de Sector, cum cred oamenii, bulevardele mari nu sunt la Primăria de Sector, cum cred oamenii și așa mai departe”.

Primarul Sectorului 6 a mai spus că are încredere în Nicușor Dan.