0 comments

Cîțu îi curtează pe primari: Am nevoie de toţi pentru a dezvolta România / Nicio rectificare bugetară nu se face la partid

by on 12 iulie 2021
 

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, la întâlnirea cu primarii de municipii, că are nevoie de implicarea tuturor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene pentru atragerea banilor din PNRR şi a celorlalte fonduri europene. Aflat in plină campanie internă pentru șefia PNL, Cîțu i-a asigurat pe edili că rectificările bugetare se vor realiza în cadrul Guvernului României, “nu la partid”, atâta vreme cât va deţine funcţia de prim-ministru.

“Aș vrea sa vă asigur că eu am nevoie de toată lumea, de toţi primarii şi de toţi preşedinţii de consilii judeţene pentru a dezvolta România. Cele 76,2 miliarde de euro din fonduri europene şi PNRR trebuie implementate de toată lumea, de toţi primarii, de toţi preşedinţii de consilii judeţene. Avem nevoie de toate resursele pentru a atrage aceşti bani”, a declarat premierul la întâlnirea cu primarii din cadrul Asociației Municipiilor din România.

De altfel, Cîțu a ținut să sublineze faptul că rectificările bugetare se vor realiza în cadrul Guvernului României, “nu la partid”, atâta vreme cât va deţine funcţia de prim-ministru.

“Vreau să fie foarte clar mesajul acesta din partea mea. Încă un mesaj foarte clar: nicio rectificare bugetară nu se va face la partid, cât voi fi prim-ministrul României. Aceste lucruri să vor face fără niciun fel de criterii politice”, a mai afirmat premierul.

De altfel, Florin Cîţu le-a transmis liberalilor, duminică, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Gorj, că stabilitatea financiară este asigurată, iar rectificarea bugetară se va face pentru toți românii. ”Vremea PSD, când rectificările bugetare se făceau la partid, a trecut”, a spus premierul.