0 comments

Cîțu s-a răzgândit: Astăzi avem un certificat verde și bine că-l avem / Alte soluții nu au fost propuse

by on 7 ianuarie 2022
 

Președintele PNL, Florin Cîțu a declarat, vineri, că extinderea aplicării certificatului verde la locul de muncă trebuie discutată cu specialiștii, juriștii fiind „împărțiți” pe această temă. Afirmația are loc în contextul în care au existat tensiuni în interiorul Coaliției, între PSD și PNL iar Cîțu intenționa să redeschidă discuțiile pe această temă. Întrebat dacă va relua subiectul certificatului verde în Coaliție, Florin Cîțu a spus că nu dar va cere o informare privind măsurile luate de Ministerul Sănătății pentru gestionarea unui nou val pandemic.

“Certificatul verde este în vigoare în România în prezent. Ideea în Coaliție este când și dacă mergem mai departe cu certificatul verde. Eu cred că este important ca cel puțin personalul medical, angajații care lucrează în sistemul medical atât la stat cât și la privat să li se ceară certificatul verde (…) Este adevărat pentru restul economiei specialiștii, juriștii trebuie să se pronunțe (…) Varianta pe care noi am depus-o în Senat a fost discutată cu specialiștii la două voturi nu a trecut de Senat deci are susținerea parlamentarilor și vom vedea dacă merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi ceea ce este important să fie aplicată această măsură”, a declarat președintele PNL, într-o conferință de presă.

Întrebat dacă va propune în coaliție reluarea discuțiilor pe tema certificatului verde, Cîțu a replicat: “Nu. Eu, în Coaliția de guvernare voi cere ca Ministerul Sănătății să prezinte măsurile pe care le ia și impactul acestor măsuri în pandemie. (…)Dacă se dorește o decizie la Guvern se poate face o analiză, dacă este considerat bun, constituțional se poate trimite în Parlamentul României. Dacă proiecutul este bun poate fi depus în Parlament. Astăzi avem un certificat verde și bine că-l avem. Alte soluții încă nu au fost aduse la vot, nu au fost trecute prin Guvern, nu au fost propuse și atunci când le vom avea le vom discuta”, a mai spus Florin Cîțu.

Declarațiile președintelui PNL sunt făcute la câteva zile după ce acesta a discutat în interiorul PNL despre redeschiderea discuțiilor în Coaliție pe tema certificatului verde.

Președintele PNL dorea ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru angajații din sistemul de sănătate, Ministerul de Interne și Ministerul Apărării și să nu se aplice pentru angajații din mediul privat. De asemenea, în varianta acestuia, certificatul verde trebuia să fie folosit pentru a intra în alte unități, în afara de magazine esențiale.

Informațiile au apărut în contextul în care Marcel Ciolacu a declarat recent că nu s-a ajuns la un consens în Coaliție pe tema certificatului COVID și că subiectul este închis. Ciolacu preciza că certificatul nu este singurul instrument pentru combaterea pandemiei și în cazul căruia este „cam târziu” să fie introdus printr-o lege astfel încât să fie aplicat în valul 5.