0 comments

Ciucă, la Chișinău: Asistăm la o desfășurare masivă de forțe militare și echipamente rusești, cea mai mare după încheierea Războiului Rece. Mesajul către Republica Moldova

by on 11 februarie 2022
 

Premierul Nicolae Ciucă a ținut să asigure vineri autoritățile de la Chișinău de sprijinul României pentru consolidarea stabilității și securității Republicii Moldova, pe fondul situației tensionate de la granița Ucrainei. “Asistăm la o desfășurare masivă de forțe militare și echipamente rusești, ceea ce reprezintă cea mai mare desfășurare după încheierea Războiului Rece.”, a spus Ciucă.

  • “Asistăm la o desfășurare masivă de forțe militare și echipamente rusești, ceea ce reprezintă cea mai mare desfășurare după încheierea Războiului Rece. Sunt evoluții care vin pe un fond de securitate deja complicat în regiune, marcat inclusiv de persistența conflictelor prelungite – inclusiv cel din regiunea transnistreană.
  • Acestea au un efect profund destabilizator, amplificând instabilitatea regională și generând riscuri de securitate pentru integritatea teritorială și suveranitatea statelor afectate. Ședința comună de Guvern de astăzi, precum și pachetul de documente pe care le vom semna reconfirmă, în acest context, sprijinul nostru deplin pentru consolidarea stabilității și securității Republicii Moldova.”, a declarat vineri la Chișinău, premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a mai spus că amenințările nu sunt numai în domeniul militar.

“Vorbim de riscul acțiunilor hibride, al amenințărilor cibernetice, al vulnerabilităților care pot fi exploatate, cum este cazul aprovizionării cu energie și gaze. Fac un apel la toți colegii miniștri ca, în derularea cooperării bilaterale din domeniul dumnealor de responsabilitate, să aibă în vedere și necesitatea de a trata adecvat și de a găsi răspunsuri potrivite la aceste amenințări.”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Amintim că vineri are loc o ședință comună a Guvernelor de la București și Chișinău în urma căreia se vor semna mai multe acorduri bilaterale între cele două țări în domenii precum energie, infrastructură, comunicații, educație, digitalizare.