0 comments

Clotilde Armand, validată în funcția de primar al Sectorului 1: Touche

by on 15 octombrie 2020
 

​La capătul unui șir de acuzații privind fraudarea alegerilor din 27 septembrie, Judecătoria Sectorului 1 a validat, joi, mandatul pentru funcţia de primar al Sectorului 1 Bucureşti, obţinut de Clotilde Armand. Ea a postat pe Facebook decizia instanței, cu haștagul #touche.

  • “Admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1, Sector 1 Bucureşti. Validează mandatul pentru funcţia de Primar al Sectorului 1 Bucureşti, obţinut de Clotilde Marie Brigitte Armand, candidata Alianţei USR-PLUS. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată Prefectului şi Secretarului General al Sectorului 1 Bucureşti, cel din urmă are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică, prin afişarea încheierii, la sediul Primăriei Sectorului 1, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare”, este decizia Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Clotilde Armand a postat pe contul său Facebook decizia Judecătoriei cu hastagul #touche.