0 comments

Comisiile de specialitate audiază candidaţii pentru funcţiile vacante de la CNCD

by on 29 iunie 2020
 

Comisiile juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor şi Comisia pentru egalitate de şanse din Cameră se reunesc, luni, pentru a-i audia pe cei 26 de candidaţi la şapte locuri vacante din Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit Agerpres.

Cei 26 de candidaţi se luptă pentru ocuparea a şase mandate complete de membru în Colegiul Director al CNCD şi un rest de mandat, până în 2023. Mandatele complete sunt de cinci ani.

Printre candidaţi se numără actualul preşedinte al CNCD, Astalos Csaba, propus de grupurile parlamentare ale UDMR.

Pe listă se mai află şi actualii membri ai Colegiului Director al CNCD, printre care Luminiţa Gheorghiu, Ilie Dincă, susţinut de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, Cristian Jura, Tatiana Sandu, Claudia Popa, susţinută de grupurile parlamentare ale PNL.

Adrian Diaconu, senator PSD, şi Doru Frunzulică, fost secretar de stat în Guvernul Dăncilă şi fost eurodeputat, şi-au depus candidatura.

Ionuţ Mavrichi, consilier patriarhal la Patriarhia Română între anii 2016-2019, este susţinut de grupurile parlamentare ale PMP pentru un loc în Colegiul Director al CNCD, Cătălina Olteanu – de grupurile USR pentru un mandat, iar Maria Moţa este susţinută de liberali pentru restul de mandat.

Ceilalţi candidaţi sunt: Marta-Iozefina Bencze, Florin Danciu (consilier parlamentar la Comisia pentru sănătate şi familie de la Camera Deputaţilor), Ioana Enache, Horia Grama (consilier la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor), Noni-Emil Iordache (consilier în Guvern), Radu Potcoavă (regizor), Luminiţa Gabriela Pruteanu, Valentina Filofteia Şerban (solistă de muzică populară), Daniela Ştefănescu (consilier superior în corpul de control al prim-ministrului), Dan Tănasă (fost jurnalist independent), Laurenţiu Tănase (fost membru al Colegiului CNSAS, fost secretar de stat în Ministerul Culturii), Mădălina Tomescu, Daniela Tontsch (membru în Consiliul General al Institutului Român pentru Drepturile Omului), Andrei Bursucă, Lavrin-Ioan Covaci.

Plenul comun al Parlamentului va decide marţi care dintre aceşti candidaţi pentru Colegiul Director al CNCD vor ocupa funcţiile vacante. Votul va fi secret, cu buletine de vot.