0 comments

Conducerea Parlamentului, undă verde înființării unei comisii parlamentare pentru “operațiunea sparanghelul”

by on 19 mai 2020
 

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, marţi, solicitarea PSD-ALDE-Pro România de constituire a unei comisii de anchetă pentru “Operațiunea Sparanghel”, vizând acțiunile autorităților în contextul plecării unui număr mare de români ca muncitori zilieri în străinătate, în timpul pandemiei de coronavirus.

Solicitarea, care a fost semnată de liderii PSD, Pro România şi ALDE, Marcel Ciolacu, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, urmează să fie supusă votului plenului reunit al Parlamentului la o şedinţă ulterioară, scrie Agerpres.

Potrivit solicitării, comisia are rolul de a stabili responsabilităţile cu privire la încălcarea regulilor impuse de Ordonanţele Militare, rolul instituţiilor statului în această încălcare a stării de urgenţă şi mecanismul prin care mii de români au putut fi transportaţi pe timpul nopţii de 8 spre 9 aprilie din localităţile lor de origine, unele aflate în carantină cu strictă supraveghere militară, la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj Napoca. Comisia va întocmi un raport care va fi supus dezbaterii plenului Parlamentului.