0 comments

Coregrafie în pași de balet inspirată din „masca” lui Paulo Dybala

by on 22 noiembrie 2019
 

Doi balerini de la Opera Națională București, Alice Minoiu și Cristi Preda, au intrat în jocul copiilor de la Juventus Academy București și au realizat o coregrafie specială inspirată din celebrul gest pe care-l face Paulo Dybala, vedeta de la Juventus, de fiecare dată când înscrie un gol. În acest fel, balerinii au vrut să le trezească micilor fotbaliști interesul pentru artă și cultură.

„Atunci când vrei să transmiți un mesaj, trebuie să o faci cât mai pe înțelesul celor cărora te adresezi. Noi credem că este foarte important ca toți copiii să intre în contact cu arta și cultura”, a declarat Alice Minoiu, balerină la Opera Națională București.

Balerinul Cristi Preda este microbist de când se știe și ține cu campioana Italiei, Juventus.

„Chiar dacă, aparent, baletul și fotbalul nu au nimic în comun, să știți că, dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri care ne leagă: disciplina, programele foarte stricte și, firește, bucuria și celebrarea unei reușite”, a declarat Cristi Preda.

Întâlnirea dintre balerini și micuții fotbaliști a avut loc la Casa de Balet, acolo unde copiii de la Juventus Academy București i-au vizitat pe artiști. La rândul lor, balerinii i-au provocat pe copii să se revadă în sala de spectacol, la Teatrul Național București, unde să vină, împreună cu părinții și antrenorii, la Gala de Balet „Carmen Sylva” (20 ianuarie 2020), eveniment dedicat Reginei Elisabeta a României și organizat de Alice Minoiu și Asociația Literati.