0 comments

Dan Barna: În momentul în care ai un număr mare de cazuri, amânarea alegerilor devine o alternativă rezonabilă

by on 7 octombrie 2020
 

Liderul USR Dan Barna susţine că alegerile parlamentare ar putea avea loc în situaţia în care numărul de îmbolnăviri ar rămâne la un nivel la care sistemul sanitar să poată gestiona situaţia, el spunând că, în caz contrar, ar fi „rezonabilă” o amânare a alegerilor. „Cât timp sistemul funcţionează, cât timp lucrurile sunt sub control, şi alegerile pot să aibă loc. În momentul în care ai un număr mare de cazuri, amânarea lor devine o alternativă rezonabilă”, a afirmat Dan Barna, potrivit News.ro.

“În momentul de faţă, calendarul este cu alegeri pe 6 decembrie. Dacă lucrurile rămân într-o zonă controlabilă, ar trebui organizate alegerile pentru că această instabilitate, acest joc de-a şoarecele şi pisica între Guvern şi Parlament, de fapt în loc să fie focus pe situaţia din sănătate e o cafteală politică în desfăşurare şi asta am văzut-o în ultimele luni din plin”, a declarat liderul USR, miercuri seară, la TVR.

Acesta a precizat că este nevoie de un nou Parlament şi de un guvern care să poată lua decizii astfel încât “să fie eficient în aceste măsuri”.

“Deocamdată e un vârf în momentul acesta (aproape 3.000 de cazuri noi de COVID-19 – n.r.). Dacă lucrurile se duc spre mai multe mii, deja nu se va mai putea pune problema de alegeri. (…) Putem să facem balet politic fiecare partid, PSD-ul vrea să le amâne, PNL-ul vrea să le facă acuma, dar responsabil este în momentul în care cifrele ies din orice predictibilitate şi de fapt asta e ideea, capacitatea sistemului sanitar de a face faţă numărului de cazuri. Cât timp sistemul funcţionează, cât lucrurile acestea sunt sub control, şi alegerile pot să aibă loc. În momentul în care ai un număr mare de cazuri, amânarea lor devine o alternativă rezonabilă”, a declarat Dan Barna.​