0 comments

Dan Barna se defineşte ca liberal în credinţă şi valori / Dacian Cioloş: Sunt şi progresist, şi tradiţionalist

by on 10 septembrie 2021
 

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna s-a definit a fi „liberal şi în credinţă, şi în valori”, în timp ce copreşedintele Dacian Cioloş a precizat că este „şi progresist, şi tradiţionalist”.

Precizările au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate la Cluj între cei trei candidaţi la conducerea USR PLUS – Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău – care au fost întrebaţi dacă se consideră progresişti sau tradiţionalişti, scrie Agerpres.

„Eu sunt un liberal şi în credinţă, şi în valori”, a răspuns Dan Barna.

„Sunt şi progresist şi tradiţionalist, în sensul în care ştiu de unde îmi trag rădăcinile, ştiu valoarea lucrurilor pe care le-am învăţat în copilărie, pe care le-am moştenit de la bunicii, de la părinţii mei. În acelaşi timp, am fost crescut şi am trăit în ultimii ani tot mai mult într-o lume deschisă, în care lucrurile se schimbă foarte repede, în care noile generaţii vin şi îşi pun amprenta asupra vieţii pe care noi o trăim cu toţi, aşa încât nu cred că un om de bun simţ trebuie să se definească doar într-un fel sau celălalt. Important e să avem mintea deschisă, sufletul deschis, să trăim cu picioarele pe pământ şi să trăim cu ochii aţintiţi în zare, să avem capacitatea să percepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a replicat Cioloş.

Irineu Darău a declarat că nu îi plac etichetele şi că el crede în libertate, diversitate şi toleranţă, dar şi în tradiţii şi istorie.

„Dincolo de toate, suntem oameni. Suntem cetăţeni europeni. Când vorbim de unele probleme, precum mediul, suntem cetăţeni universali. Cred că trebuie să încetăm cu aceste frici şi încet-încet să îndepărtăm de pe scenele politice acei oameni care sapă tranşee pe aceste criterii, în loc să aducă oamenii împreună şi să valorizeze diversitatea”, a spus Darău.

Susținere pentru parteneriatul civil

Întrebaţi fiind dacă susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex, cei trei au arătat susţinere pentru parteneriatul civil.

Dan Barna a reamintit că în cadrul referendumului pentru familie USR PLUS a adoptat o poziţie „explicit pentru toleranţă şi pentru drepturi”. El a menţionat, de asemenea, că membrii partidului se numără printre iniţiatorii legii privind parteneriatul civil.

„Chiar în acest guvern (…) am fost printre cei care l-au convins pe ministrul de Interne că ideea de a refuza recunoaşterea căsătoriei în altă ţară a unor cetăţeni români şi a le recunoaşte nişte drepturi aici, în ţară, nu face decât să arunce încă o imagine proastă pentru o Românie în care subiectul acesta este evitat în mod nedrept”, a spus Dan Barna.

Dacian Cioloş a declarat că USR PLUS trebuie să pună în aplicare crezul liberal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fiecărui individ.

„Important pentru mine este cum contribuim noi la a face ca persoanele de acelaşi sex care decid să îşi facă viaţa împreună să poată să o facă, având şi toleranţa celor din jurul lor, într-o societate românească. Cred că dacă noi nu ţinem cont de stadiul la care se află societatea românească, de percepţiile publice, împingând anumite lucruri la extrem, riscăm să facem mai mult rău acestor oameni decât să îi ajutăm. Cred că în momentul de faţă, absolut, un parteneriat civil care să le permită acestor oameni să ducă un trai normal e un minim necesar. În acelaşi timp, noi trebuie să găsim, ca partid, mijloacele prin care aceşti oameni să poată să îşi integreze viaţa într-o societate românească tolerantă şi care să evolueze în percepţiile pe care le are vizavi de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi să ne asigurăm că suntem un partid care apară cu adevărat valorile liberale”, a spus Cioloş.

Irineu Darău a arătat că orientarea USR PLUS şi a majorităţii membrilor este „în favoarea libertăţilor civile”.

„Trăim într-un spaţiu european, în care am intrat asumându-ne valorile acestui spaţiu. De asemenea, trebuie să respectăm regulile juridice din spaţiul european. Aşadar, cred că trebuie să flexibilizăm cadrul în România, poate într-un mod adaptat societăţii româneşti. Cred că nu putem să fugim măcar de asumarea ideii de parteneriat civil în România”, a afirmat el.