0 comments

Dan Barna: Soluția corectă sunt anticipatele, asta vom propune la consultările cu șeful statului

by on 10 octombrie 2019
 

Liderul USR Dan Barna a declarat joi, după trecerea moțiunii de cenzură și căderea Guvernului Dăncilă, că soluția mai departe sunt alegerile anticipate și aceasta va fi propunerea Alianței USR PLUS la consultările ce vor urma cu șeful statului.



„Alegerile anticipate sunt cheia, de a ne întoarce la cetățeni (…) În momentul de față vom merge la Cotroceni la consultările cu președintele Iohannis. În ultima întâlnire pe care am avut-o cu dânsul mi-a spus că și el susține ideea alegerilor anticipate. Este soluția firească , soluția corectă. Orice altă variantă nu va face decât să continue acest troc pe care l-am văzut și în aceste zile, de încercare de cumparat și inventat majorități”, a spus Barna.

„În momentul de față, România are șansa să intre în logica de organizare de alegeri anticipate: în urma consultărilor, pot fi propuși doi premieri, care să fie respinși de Parlament, după care următorul președinte – și sper să fie primul meu act ca viitor președinte al României – dizolvăm Parlamentul și în februarie sau martie, pe termenele constituționale, avem alegeri anticipate”, a explicat el.

Întrebat dacă vrea, astfel, ca Viorica Dăncilă să rămână premier interimar până la anticipate, Barna a răspuns că „există mai multe variante, despre care vom discuta în zilele următoare la consultări”.

Citește și: