0 comments

Dan Barna: USR PLUS respinge orice iniţiativă de retragere a dosarului privind Roşia Montană de la UNESCO

by on 7 iulie 2021
 

Vicepremierul Dan Barna a declarat, miercuri, că USR PLUS respinge orice iniţiativă, din orice direcţie ar veni, de retragere a dosarului privind Roşia Montană de la UNESCO.

„Este o discuţie Roşia Montană. A fost în Guvern prezentat un memorandum dinspre Ministerul Finanţelor. Poziţia USR PLUS este una foarte clară: respingem orice iniţiativă, din orice direcţie ar veni, de retragere a dosarului de listare a Roşia Montană la UNESCO, pentru că listarea Roşia Montană la UNESCO nu are ca efect niciun fel de blocare a statului român pentru eventuale proiecte viitoare în momentul în care tehnologia s-ar îmbunătăţi sau ar deveni una funcţională pentru mediu. Deci listarea la UNESCO nu ne împiedică pe noi ca stat român să avem în continuare un control pe legislaţia zonei respective, pentru că UNESCO nu blochează nimic, UNESCO doar asigură o protecţie şi un prestigiu unei zone unice în lume. Într-adevăr, galerii romane nu mai există nicăieri în lume, de asta este un monument care trebuie protejat”, a spus Dan Barna, miercuri, la Palatul Parlamentului, după şedinţa coaliţiei de guvernare, relatează Agerpres.

El a menţionat că listarea Roşia Montană la UNESCO trebuie să devină realitate.

„Nu mai putem să ne comportăm ca o găină fără cap, am retras dosarul, apoi l-am repus, acum o altă retragere ar arăta o inconsecvenţă absolut ridicolă”, a afirmat Barna.

El a spus că premierul Florin Cîţu analizează subiectul şi că speră să fie de acord cu opinia USR PLUS de a nu retrage dosarul de la UNESCO.

Barna a mai afirmat că memorandumul prezentat în guvern este o analiză pe diversele variante legate de perspectiva unei exploatări, dar în momentul de faţă exploatarea nu este în discuţie.

Întrebat dacă nu ar fi fost normal să fie prezent şi premierul la şedinţa coaliţiei, Barna a spus: „Noi ne dorim ca la cât mai multe şedinţe ale coaliţiei să avem prezenţa şi a premierului şi a liderilor coaliţiei. Nu se întâmplă de fiecare dată, este o realitate la care încercăm să ne adaptăm. Vom avea mâine o şedinţă de guvern şi o să continuăm acolo discuţia”, a menţionat el.