0 comments

Dăncilă spune că PSD nu susține un mandat pentru Kovesi la Parchetul European: Odobescu va vota împotrivă

by on 18 septembrie 2019
 

Viorica Dăncilă a declarat că PSD nu susține un mandat pentru Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror european, subliniind că atunci ”când există suspiciuni”, trebuie mai întâi să se lămurească situația, făcând referire la dosarul deschis de Secție Specială pe numele fostului procuror-șef al DNA. De asemenea, președinta PSD a spus că Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană, va vota împotrivă.

”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a spus Dăncilă.

Întrebată cum va vota joi Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană, Viorica Dăncilă a subliniat că împotrivă.

Președinția finlandeză a Consiliului Uniunii Europene „vrea să testeze” joi, în Consiliul COREPER, o eventuală susținere a candidatei românce Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, au declarat surse pentru HotNews.