0 comments

Deputatul USR Marius Bodea: Alegerile PNL au devenit o sărbătoare a ruşinii naţionale, riscă să arunce în aer guvernarea

by on 4 iulie 2021
 

Deputatul Marius Bodea, de la USR PLUS Iaşi, spune că „alegerile interne din PNL, “Sărbătoarea democraţiei”, s-au transformat într-o mare Sărbătoare a Ruşinii Naţionale, ce riscă să arunce în aer guvernarea”, el criticându-l pe liderul liberal Ludovic Orban pentru atacul la adresa partenerilor de guvernare despre care a spus că „parcă n-ar fi născuţi aici”.

„La o zi după ce i-a declarat “nevinovaţi” pe cei doi penali din fruntea administraţiei ieşene, Costel Tablă Alexe şi Mihai Mafia Imobiliară Chirică, înfierbântat de alegerile interne din PNL, Ludovic Orban lansează un atac grobian la adresa partenerilor de guvernare, despre care spune că ‘parcă n-ar fi născuţi aici’. Dar cei doi hoţi de la CJ şi Primăria Iaşi pe care îi strângeţi aşa de tare la piept, domnule Orban, unde s-au născut? Dar ‘Campionul’ pe care Alexe declara că îl iubeşte ca pe un tată, deşi a făcut sex în Primărie cu minore, şi pe care PNL Iaşi îl ţine în continuare în braţe, unde s-a născut?”, afirmă deputatul USR PLUS Iaşi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

El consideră că ‘Biserica, credinţa, valorile şi simbolurile naţionale înseamnă pentru Orban cât însemnau şi pentru Dragnea”.

“Din gură naţionalism de duzină şi fariseism, prin fapte – cloşcă peste infractori de drept comun. Alegerile interne din PNL, ‘Sărbătoarea democraţiei’, s-au transformat într-o mare Sărbătoare a Ruşinii Naţionale, ce riscă să arunce în aer guvernarea. Nu că ar fi o problemă, am văzut din stenograme că sunt destui prin PNL care visează la un guvern susţinut din umbră de PSD, că doar ‘aşa nu se mai poate’, cu miniştri precum Cătălin Drulă, care strică toate combinaţiile. Nasoale vremuri am mai ajuns, în care să nu mai ai doar hoţi în funcţii publice! După asta plânge Orban, în timp ce-şi îndeasă în buzunar batista în care a lăcrimat fals după iubirea de Biserică şi ‘ţărişoară”’, mai afirmă parlamentarul ieşean Marius Bodea.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc, comunitatea, context în care a afirmat că PNL are nişte parteneri de guvernare care de multe ori se comportă ca şi cum nu s-ar fi născut în România.

“Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a spus Orban, duminică, la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău.

El a mai arătat că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor.