0 comments

E o întâmplare că mulţi liberali apropiaţi lui Iohannis îl susţin pe Cîţu la șefia PNL? Turcan: Noi suntem într-un parteneriat cu președintele și cu UE

by on 31 mai 2021
 

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan explică decizia de a-l susţine pe Florin Cîţu la șefia partidului făcând trimitere la faptul că formaţiunea a pierdut alegerile parlamentare şi faptul că există o “lipsă de încredere” în direcţia în care merge PNL. Întrebată dacă este o întâmplare că mulţi dintre liberalii apropiaţi preşedintelui Klaus Iohannis îl susţin pe Florin Cîţu la șefia PNL, Turcan a răspuns că liberalii sunt “într-un parteneriat cu şeful statului, dar şi cu Uniunea Europeană”.

  • “Să nu uităm totuşi că Partidul Naţional Liberal a pierdut alegerile parlamentare după ce a trecut, totuşi, cu bine România prin cea mai grea criză sanitară, urmată de o criză economică şi după un PSD arogant şi incompetent.
  • Asta înseamnă că oarecum mesajele şi strategia PNL nu au mai prins la oameni, nu au avut suficientă încredere în noi astfel încât să putem să formăm singuri guvernarea şi de multe ori bazine electorale puternice, cum este cel de la Sibiu, de unde provin, au fost afectate de lipsa de încredere în direcţia pe care merge PNL la nivel naţional”, a afirmat Raluca Turcan, luni seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Întrebată dacă este o întâmplare faptul că mulţi dintre liberalii apropiaţi preşedintelui Klaus Iohannis îl susţin pe Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, Turcan a răspuns că liberalii sunt “într-un parteneriat cu şeful statului, dar şi cu Uniunea Europeană” şi că “ambii parteneri menţionaţi au nevoie ca PNL să fie o forţă cu adevărat reformatoare şi să valorifice momentele unice, poate în ultimii 30 de ani, pe care noi le avem acum”.

Turcan a mai afirmat că România trăieşte “un moment în care trebuie să facem reformă, nu să vorbim despre reformă”.

Liberalii reuniți, duminică, în ședința Consiliului Național au decis că viitorul președinte al partidului va fi ales în cadrul Congresului pe 25 septembrie, când va avea loc confruntarea între actualul lider al formațiunii Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Lista de susținători ai lui Florin Cîțu pentru șefia PNL

  • Raluca Turcan min. muncii-Președinte SB
  • Lucian Bode min. Interne-Președinte SJ
  • Virgil Popescu min. Energi-Președinte MH
  • Nicolae Ciuca min. Apărării Senator DJ
  • Ionel Bogdan Președinte CJ și Președinte MM
  • Rareș Bogdan – europarlamentar-Prim-vicepreședinte PNL
  • Robert Sighiartau – deputat-secretar general PNL
  • Dan Vilceanu deputat-Presedinte GJ
  • Alina Gorghiu Senator TM
  • Emil Boc primar Cluj
  • Daniel Buda Europarl. Președinte CJ
  • Adrian Cozma deputat-Președinte SM
  • Catalin Boboc SS min. Muncii- Președinte BR
  • Pavel Popescu deputat-Președinte S4
  • Cristian Bacanu deputat-Președinte S5
  • Mara Mares Președinte TNL
  • Vergil Chitac Primar Constanta
  • Marcel Romanescu Primar Tg-Jiu
  • Gheorghe Flutur Presedinte CJ SV și Președinte SV
  • Daniel Fenechiu – Senator BC
  • George Lazar Prefect NT
  • Tudor Polak deputat Președinte mun VS
  • Alin Ignat Consilier de stat Prim-vice TNL
  • Gheorghe Pecingina deputat GJ
  • Daniela Câmpean Președinte CJ Sibiu
  • Stelian Bujduveanu Viceprimar București
  • Mara Calista deputat NT
  • Vasile Lupu Presednte CJ Constanta
  • Stefan Stoica deputat Președinte DJ
  • Florin Roman deputat-vicepreședinte PNL
  • Ion Lungu Primar mun. Suceava
  • Hubert Thuma Presedinte CJ IF-Președinte IF
  • Victor Paul Dobre – vicepreședinte PNL
  • Monica Anisie senator -Președinte S2
  • George Tuță – deputat IF
  • Cristian-Augustin NICULESCU-ŢÂGÂRLAŞ senator MM