0 comments

E oficial: Tăriceanu a rămas fără grupul parlamentar ALDE la Camera Deputaților

by on 18 septembrie 2019
 

​ALDE a rămas oficial fără grup parlamentar la Camera Deputaților, după ce președintele de ședință Carmen Mihalcescu a luat act de demisiile celor cinci parlamentari din partidul lui Tăriceanu.

Cinci deputați din partidul lui Tăriceanu au demisionat din grupul ALDE de la Cameră luni. Este vorba despre Ion Cupă, Alexandru Băișanu, Grațiela Gavrilescu, Mihai Niță și Marian Cucșa.

Aceștia și-au înregistrat demisiile la Biroul Permanent urmând ca acestea să fie anunțate miercuri în plen. De notat că trei dintre aceștia fuseseră excluși vineri într-o ședință ad-hoc a conducerii ALDE, respectiv Gavrilescu, Băișanu și Cupă. Prin aceste demisii, ALDE nu mai are numărul suficient de membri pentru a beneficia de un grup parlamentar la Camera Deputaților.

Până la aceste demisii, grupul ALDE de la Cameră avea 19 membri, dintre care doar 14 aleși pe lista partidului. Conform regulamentului, un grup parlamentar se poate înființa și funcționa dacă are în componență minimum 10 membri aleși pe lista aceluiași partid. Ion Cupă, Alexandru Băișanu și Grațiela Gavrilescu sunt deputați și au fost excluși din partid.