0 comments

Eugen Nicolicea face precizări în premieră despre “secretul” din CV: Am absolvit Dreptul cu nota 10 la examenul de licență la Universitatea Spiru Haret

by on 23 aprilie 2019
 

​Propus la ministerul Justiției în locul lui Tudorel Toader, Eugen Nicolicea admite, pentru prima oară public, că a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Spiru Haret. ​

În CV-ul oficial al deputatului pare doar că este absolvent al Facultății de drept, fără a se preciza instituția de învățământ sperior pe care a urmat-o.

„Iar în ceea ce privește facultatea de drept, sau altfel spus, “marele secret al lui Nicolicea”, de fapt, nu era niciun secret. Cei care s-au interesat, au primit imediat informațiile solicitate de la Universitatea Spiru Haret, inclusiv că am absolvit cu nota 10 la examenul de licență”, susține Nicolicea într-un comunicat de presă, acuzându-i pe jurnaliștii care au scris despre acest subiect că nu au publicat informația ca să nu „strice un subiect atât de “senzațional””.

Cu toate acestea, Nicolicea a refuzat constant să spună unde a terminat Facultatea de drept, amenințând chiar un jurnalist că-i retrage acreditarea de la Parlament dacă mai insistă cu această întrebare.

Pe de altă parte el se consideră pregătit să vină la Ministerul Justiției.

„A susține că o vechime de aproape 27 de ani în Parlamentul României nu înseamnă și experiență juridică, înseamnă să fii rău intenționat sau de o calitate intelectuală îndoielnică, fără a mai pune în discuție lipsa de respect față de cea mai importantă instituție a democrației”, se mai arată în comunicatul semnat de Nicolicea.