0 comments

Fifor, după ce ALDE s-a retras de la guvernare: Nu se termină lumea astăzi aici / Vom negocia pentru a putea să rămânem la guvernare

by on 26 august 2019
 

Mihai Fifor, secretar general al PSD, a declarat luni că social-democrații vor „negocia” pentru a rămâne la guvernare și a susținut că „nu se termină lumea astăzi aici” odată cu decizia foștilor parteneri de guvernare.

„Este o perioadă în care vom negocia, vom negocia pentru a putea să rămânem la guvernare”, a spus el, înainte de a preciza: „Așa cum alții negociază să ia de la noi parlamentari așa și noi negociem fără niciun fel de problemă să avem parlamentari să putem rămâne la guvernare”.

Însă „nu vom accepta ca ProRomânia să meargă la guvernare alături de PSD”, a avertizat Fifor, care este și ministru de Interne.

Mihai Fifor nu crede că PSD ar trebui să facă un pas în spate deoarece „cei care au decis să părăsească guvernarea și să înșele votul românilor au fost cei de la ALDE”.

„Noi ne-am asumat o serie de obligații să ducem programul de guvernare la capăt și o vom face. Ei au decis să părăsească coaliția noi suntem în continuare la guvernare”, a adăugat secretarul general al PSD, menționând că „rezultatele guvernării trebuie să și le asume atât PSD cât și ALDE”.

Chestionat dacă PSD este pregătit pentru opoziție, Mihai Fifor a răspuns: „Poate fi și asta o variantă la un moment dat” dar deocamdată comitetul executiv al social-democraților „a decis rămânerea la guvernare și asta vom face”.