0 comments

Florin Roman, despre prezența lui Arafat la ședința PNL: O eroare politică majoră. Se induce ideea că PNL se asociază cu restricțiile luate de Arafat, unele dintre ele cu mari semne de întrebare

by on 29 martie 2021
 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a participat luni la ședința conducerii PNL, iar deputatul liberal Florin Roman spune că este “o eroare politică” majoră invitarea acestuia la ședință, pentru că “se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, dar altele ce ridică mari semne de întrebare”.

Raed Arafat a participat luni la şedinţa Biroului Executiv Central al PNL.

Deputatul liberal Florin Roman spune că este “o eroare politică” majoră invitarea acestuia la ședință.

  • “Nu știu cine a avut măreața idee, dar greșeli de genul acesta costă politic întregul PNL! Practic, se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, fără îndoială, dar altele ce ridică mari semne de întrebare!
  • Vă spun direct:
  • Niciodată, în calitate de vicepreședinte al partidului de guvernământ, nu am fost consultați în legătură cu aceste măsuri. Și nu e treaba noastră, a politicienilor, să ne băgăm peste deciziile specialiștilor.
  • Dar, cu toții, avem dreptul să fim informați corect și lămuriți… acolo unde avem îndoieli sau unde există semne de întrebare.
  • Genul acesta de greșeli politice nu fac altceva decât să îngroape munca liberalilor de rând, care trudesc zilnic pentru PNL! Poate azi, mâine ne vom trezi și cu anti-vacciniști… ca invitați în forul de conducere al PNL…”, a susținut Roman, întrun mesaj postat pe Facebook.