0 comments

Funcții pentru toată lumea – Coaliția a decis să mai facă două posturi de șefi la TVR și Radioul public

by on 16 martie 2021
 

Cum nu s-au înteles la negocieri pentru împărțirea șefiei TVR și a Radioului public, liderii Coaliției au decis să modifice legea și să înființeze alte două funcții de conducere. Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că, la ședința Coaliției, liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au căzut de acord să spargă funcția de președinte director general în două, astfel TVR va avea două funcții de conducere iar Radioul Public alte două. Pentru Avocatul Poporului liderii Coaliției au decis să facă o nominalizare comună.

Pentru reorganizarea conducerii TVR și SRR este nevoie de modificarea legii 41/1994 care prevede că “Preşedintele consiliului de administraţie este directorul general al societăţii.

Potrivit surselor citate, liderii politici au căzut de acord să modifice legea și să înființeze două funcții de conducere, una pentru TVR și alta pentru SRR. Propunerea a venit din partea UDMR și a fost susținută și de președintele Comisiei de Cultură, deputatul USR, Iulian Bulai.

“Nu s-a decis cum vor fi impărțite politic funcțiile, să vedem cum vor fi împărțite atribuțiile între președinte și director general”, au explicat sursele citate.

În ceea ce privește șefia Avocatului Poporului, liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au căzut la o întelegere și anume aceea de a stabili împreună numele candidatului.

De precizat este că deși la nivel declarativ, liderii Coaliției au vorbit despre revocarea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului, practic înlăturarea acesteia are șanse mici de reușită. Astfel, soluția identificată în Coaliție pentru a numi un candidat comun este una care îngroapă subiectul.

Reamintim că revocările din funcții ale șefilor de la TVR, Radio și Avocatul Poporului anunțate drept prioritare pentru Coaliție sunt tărăgănate în Parlament. Motivul întârzierii îl constituie neînțelegerile din Coaliție privind împărțirea funcțiilor.

PNL dorește să obțină șefia TVR, dar și cea a Avocatului Poporului, USR dorește conducerea Radioului. Liberalii le-ar fi sugerat partenerilor de la UDMR să preia șefia Agerpres, propunere refuzată de aceștia. UDMR își dorește să fie partener cu drepturi depline la masa negocierilor și solicită fie conducerea Avocatului Poporului, fie cea a radioului public.

De altfel, în bucătăria internă a partidelor de Coaliție au fost vehiculate nume care ar putea fi promovate pentru cele patru instituții cheie.

La TVR, potrivit surselor citate, președintele Klaus Iohannis dorește să o propună pe Mădălina Dobrovolschi. Un alt nume apărut la bursa zvonurilor și care își dorește să fie director general al TVR este cel al Monicăi Ghiurco reprezentantă a salariaților în CA al TVR.

Pentru șefia Societății Radio, Dacian Cioloș intenționează să-l propună în cadrul Coaliției pe Gabriel Basarabescu (angajat al SRR și membru în Consiliul de Administrație din partea angajaților), dar USR nu este dispus să cedeze numirea partenerului de la Plus. USR îl susține pe Liviu Popescu (a lucrat în TVR, Digi24, BBC) pentru fotoliul de la SRL. Șansele sunt în favoarea USR-ului.

UDMR dorește o funcție de conducere relevantă, mai exact șefia Avocatului Poporului (numele lui Eckstein Kovacs a fost vehiculat) sau a Radioului Public.