0 comments

Gabriela Firea, despre interzicerea avorturilor: “Întotdeauna voi milita pentru drepturile femeilor de a decide asupra corpului lor” / Ce spune despre educaţia sexuală în şcoli

by on 24 noiembrie 2021
 

Ministrul propus la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea răspuns miercuri în Parlament la unele întrebări legate de interzicerea avorturilor şi educaţia sexuală în şcoli. Firea a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate, cu 38 de voturi pentru, 18 abţineri şi 4 împotrivă. Gabriela Firea a declarat în cadrul audierii, că un minister al Familiei nu este o noutate, ci există şi în alte ţări precum Germania, Polonia Italia, Finlanda.

Firea a prezentat o parte din măsurile care vor fi implementate prin programul de guvernare, şi a amintit că alocaţiile vor creşte, pentru copiii până în 2 ani, de la 427 la 600 de lei, în timp ce, pentru copiii între 2 şi 18 ani, creşterea va fi de da 214 lei la 243 de lei, relatează News.ro

Ea a mai spus că noul guvern îşi propune amenajarea de creşe în incinta clădirilor cu birouri, deductabilitate pentru familiile cu mai mulți copii, implmentarea programului Şcoală după şcoală, susţinerea financiară a familiilor pentru tablete, laptopuri pentru şcoala online, credite personale pentru tinerii familişti, sprijinirea bunicilor sau a fraţilor mai mari care sunt şomeri să aibă indemnizaţii, dacă ajută la creşterea nepoţilor sau a fraţilor, granturi pentru construcţia de locuinţe noi.

Deputatul independent Violeta Alexandru i-a spus Gabrielei Firea că tot ce a enumerat putea fi realizat de alte ministere. ”Pare că vi s-a creat un minister”, a spus Alexandru, afirmând că e o ironie, că preşedintele Klaus Iohannis va semna decretul de numire a celei care în campania electorală de la prezidenţiale îl acuza că nu are copii.

Violeta Alexandru: „Ca să vedeţi ce ironie, domnul preşedinte Klaus Iohannis vă va numi ministrul Familiei, deși îi spuneaţi că o familie nu este normală dacă nu are copii”

„Ca să vedeţi ce ironie, pe dumneavoastră, domnul preşedinte Klaus Iohannis vă va numi pe dumnevoastră ministrul Familiei, chiar pe dumneavoastră, care îi spuneaţi că o familie nu este normală dacă nu are copii. Ca să vedeţi ce ironie, să vă ocupaţi de ministerul Familiei şi domnul preşedinte să vă semneze decretul”, a spus Violeta Alexandru.

În replică, Gabriela Firea a spus că acest minister ”nu e vorba o sinecură pentru Gabriela Firea şi nu i s-a dat un job, pentru că este senator”.

Firea despre avorturi și educația sexuală predată în școli

Despre subiectul interzicerii avorturilor, Gabriela Firea a spus că ”întotdeauna va milita pentru drepturile femeilor, ca ele să decidă pentru propria viaţă şi propriull corp.

”Voi milita să aibă acces la servicii medicale, să poată vorbi, cele credincioase, cu duhovnicul. Sunt pentru libertatea de alergere pentru fiecare. Nu este o noutate şi nu contravine cu dorinţa mea şi a multora de a creşte natalitatea în România. Să nu ne întoarcem la vremurile dinainte de Revoluţie”, a spus senatoarea.

În privinţa unui alt subiect, educaţia sexuală în şcoli, Firea a spus că susţine cu tărie ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară chiar să cuprindă şi noţiuni legate de sexualitate, dar acest tip de informaţii să fie predate de persoane specializate, medici, specialişti, şi cu acordul familiei.

”Aşa cum s-a discutat despre acordul părinţilor pentru educaţia religioasă, eu nu cred că un părinte poate fi împotrivă. Este esenţial la ce vârstă se realizează această educaţie, să găsim cele mai bune soluţii pentru a avea cât mai puţine mame minore, fără a afecta la nivel emoţional copilăria”, a mai afirmat Firea.