0 comments

George Simion, despre dosarul deschis după incidentul din Parlament: Probabil Parchetul General nu mai are cazuri serioase / Nu mă îngrijorează, cred că mi-au mai deschis vreo zece

by on 8 februarie 2022
 

Liderul AUR, George Simion, a declarat că nu este îngrijorat de dosarul penal deschis de Parchetul General şi a afirmat că „probabil nu mai are cazuri serioase şi a ales să facă acest circ mediatic”.



„Probabil Parchetul General nu mai are cazuri serioase în România şi alege să facă circul acesta mediatic. Eu i-aş întreba pe români dacă consideră că am făcut ceva. (…) O să pun pe grupul de presă imagini cum el (Virgil Popescu – n.r.) spunea: „Hai dă, Hai dă” şi bine că nu am dat, pentru că aş fi fost terminat ca figură politică. Nu ştiu ce preferinţe are domnul ministru, dar, aşa, cerea să-l bat. M-am dus pentru a combate un fals şi pentru a semnaliza faptul că milioane de românii primesc facturile triple din partea unui om cu un trecut incert şi care a luat decizii foarte proaste pentru români. (…) Virgil Popescu a fost arestat 24 de ore în 2001, are un conflict de interese”, a declarat Simion la Parlament, conorm Agerpres.

El a susţinut că miercuri, când se va da votul la moţiunea simplă pe energie, nu va proceda la fel, „pentru că luni a fost sub impulsul de moment”.

„Dar sper ca PSD-ul să nu procedeze ca ieri şi să voteze, pentru ca acest ministru să fie eliminat. Nu trebuie să-l gireze PSD-ul dacă are un dram de respect pentru pensionarii pe care zice că-i apără. (…) Sper să nu mai existe ce s-a întâmplat ieri – ca toate partidele să se alieze împotriva AUR, este regretabil. Şi USR s-a aliat cu PSD împotriva AUR”, a adăugat Simion.

Simion: „Trebuie să facem o lege pentru spaţiul privat, pentru că eu sunt mai familiar, aşa, cu oamenii, dar alţii sunt mai puţin prietenoşi”

Liderul AUR a menţionat că, dacă va fi citat, se va prezenta la Parchet: „Sigur, Merg. Le arătăm imaginile şi să facem procesul etapei, adică să analizăm aşa cu încetinitorul ce s-a întâmplat acolo. (…) Eu nu am lovit pe nimeni. Trebuie să facem o lege pentru spaţiul privat, pentru că eu sunt mai familiar, aşa, cu oamenii, dar alţii sunt mai puţin prietenoşi”, a afirmat Simion.

Deputatul susţine că nu este îngrijorat de dosarul deschis de Parchet. „Cred că mi-au mai deschis vreo zece. Nu mi se pare că ar trebui să mă îngrijoreze şi nu mă îngrijorează, am vorbit cu juriştii noştri. Pe noi ne îngrijorează facturile enorme pe care românii le plătesc şi asta ar trebui să-l îngrijoreze şi pe Ciucă, şi pe Popescu şi pe restul miniştrilor dacă vor face la fel, vor păţi la fel, dar din partea românilor”, a spus el.

Simion a mai susţinut că nu ar fi deranjat dacă ar primi o sancţiune pe linie parlamentară. „Nu m-ar deranja, i-ar deranja pe orfanii pe care îi ajut. Eu donez 90% din indemnizaţia de parlamentar şi îi îndemn şi pe alţii să facă la fel. (…) De dimineaţă au venit foarte multe semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. (…) Îi provocăm frisoane lui Klaus Iohannis cu această strângere de semnături. Aproape în două zile sper să ajungem la un milion de semnături”, a susţinut deputatul.

Întrebat cum comentează afirmaţia preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, conform căreia trebuie luate măsuri foarte dure în Parlament pentru sancţionarea unor gesturi precum cel de luni, menţionând că prima dată poate fi dată o sancţiune, iar a doua oară „să vină jandarmii să-l scoată” din sală, Simion a arătat că jandarmii nu au astfel de atribuţii.

„Domnul Cîţu ar trebui să mai citească legile acestei ţări, să ştie atribuţiile fiecărei instituţii. Domnul Cîţu nici măcar nu ştie să-şi gestioneze partidul. De vreo lună şi ceva nu e în stare să numească un ministru. (…) Domnul Cîţu nu are ce căuta la conducerea PNL, dar nici domnul Ciucă preocupat de George Simion şi nu de facturile românilor”, a adăugat deputatul.

Parchetul General a anunţat marţi că s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, în legătură cu incidentul de luni din Parlament, când deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, l-a agresat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 2 Cp, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cp. În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7 februarie, s-a reţinut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din aceeaşi zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei în timp ce ministrul Energiei îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta”, anunţă Parchetul General, într-un comunicat de presă.