0 comments

Gigel Știrbu (PNL), după propunerea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiției: Tot Dragnea conduce și acum Guvernul

by on 23 august 2019
 

Și PNL critică propunerea de numire a Danei Gîrbovan în funcția de ministru al Justiției, prin vocea vicepreședintelui Gigel Știrbu, care consideră că PSD reușește astfel „ce nu i-a reușit lui Liviu Dragnea acum doi ani jumătate”.



„Cum poate PSD, în anul 2019, să desemneze un ministru al Justiției, doar pentru faptul că e aservit și a dat declarații de presă pozitive și umile vizavi de Ordonanțele de Urgență promovate de către PSD-ALDE, care au fost, de fapt, doar legi strâmbe în domeniul justiției, împotriva garantării drepturilor și libertăților fundamentale”, se arată într-un comunicat al deputatului liberal.

Acesta reamintește că, în februarie 2017, după ce Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar privind adoptarea și ulterior abrogarea controversatei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni în toată țara, „Dana Gîrbovan califica ancheta DNA drept “un derapaj” și cerea “o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj”.

„Mai mult, Dana Gârbovan a criticat și organizarea referendumului pe justiție din 26 mai, despre care a declarat că îi amintește de “comunism”: “Prin modul în care au fost formulate întrebările, referendumul mi-a amintit tot de perioada comunistă, când, dacă vroiai să cumperi un kg de carne, trebuia să cumperi și o conserva de pește sau o pungă de creveți expandați.”, reamintește acesta.

În opinia sa, Guvernul și majoritatea PSD-ALDE „nu vor, cu disperare și dispreț, decât să-și bată joc de cetățeni și să pună în aplicare doar decizii și numiri controversate, pentru a-și scăpa pielea în fața justiției, de abuzurile abominabile pe care le-au săvârșit în ultimii ani”.