0 comments

Google a convins oamenii să se lase scanați pentru 5 dolari – Profit.ro

by on 30 iulie 2019
 

Angajații Google au cutreierat Statele Unite, căutând oameni cu anumite tipologii faciale care să se lase scanați în schimbul a numai 5 dolari.

Recunoașterea facială a devenit una din tehnologiile esențiale, dar și controversate în același timp. Utilă într-o arie largă de domenii, dar cunoscută în mod special de la smartphone-urile de top, recunoașterea facială promite utilizatorului confortul securizării și deblocării rapide de dispozitivului.

Deși există de mai mulți ani, scanarea facială a devenit mult mai complexă și mai sigură de când Apple a lansat iPhone X. Spre deosebire de scanările faciale realizate până atunci, care erau 2D și puteau fi păcălite cu o simplă poză a posesorului, Apple realizează o hartă 3D a caracteristicilor faciale care se dovedește infinit mai sigură decât vechiul sistem.

Google vrea să realizeze același lucru pentru viitorul său smartphone de top, Pixel 4. În acest scop, perfecționarea sistemului de scanare facială, compania americană are nevoie de un set cât mai bogat și mai diversificat de date.

ULTIMA ORĂ Prețul de pornire pentru licențele 5G CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Prețul de pornire pentru licențele 5G

Diversitatea este un criteriu important, deoarece unele din sistemele de până acum, fiind antrenate cu ajutorul populației albe majoritare, au ajuns să fie eficiente doar în cazul acestora și au fost acuzate de discriminare.

Google vrea să rezolve această problemă trimițându-și angajații “pe teren” în căutarea unor persoane cu figuri cât mai diversificate, pe care să le scaneze și să salveze datele obținute pentru ca tehnologia să funcționeze la fel pentru toți oamenii.

Pentru a-i convinge pe trecători să se lase scanați, angajații Google le-au oferit acestora 5 dolari în vouchere.

Google spune că salvează datele personale ale participanților vreme de 18 luni, însă aceștia pot opta oricând ca datele respective să fie șterse. Inițial, compania americană a salvat și datele de localizare pentru scanările făcute, dar spune că nu erau importante și le-a șters.

Tehnologia pe care o va folosi Google pe smartphone-urile sale, și probabil și pe alte produse ulterior, colectează date privind frecvența infraroșie, culoarea, profunzimea, nivelul de lumină ambientală și altele.

Va fi creată o hartă 3D a feței utilizatorului, care va fi folosită pentru comparație de fiecare dată când scanarea facială va fi necesară pentru deblocarea telefonului sau a deschiderea unei aplicații securizate în acest fel. Sistemul va funcționa inclusiv pe întuneric, datorită razelor infraroșii.

Oficialii companiei spun că tehnologia va fi la fel de precisă, sigură și rapidă precum cea pe care o folosește Apple din 2017 pe iPhone X și modele care au urmat.

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Citeste stirea completa