0 comments

Huawei Mate X primeşte un upgrade neaşteptat; O nouă cameră s-ar afla la bord – Mobilissimo.ro

by on 15 septembrie 2019
 

Huawei Mate X este unul dintre cele mai aşteptate telefoane pliabile ale acestui an, pentru simplul fapt că are un design atractiv şi mai apreciat decât cel al lui Samsung Galaxy Fold. Teoretic trebuia să vină de câteva luni, dar a fost amânat până în noiembrie, sau cel devreme octombrie. Ştiam că i se vor aduce modificări de design şi un nou CPU, dar aparent se umbla şi la cameră.

Olandezii de la Letsgodigital.org au afla că Huawei Mate X va avea o cameră în plus, sau mai bine zis un upgrade de cameră. În varianta iniţială, prezentată la început de an 2019 aveam un Huawei Mate X cu o cameră triplă în spate, cu senzori de 40 MP, 8 MP telephoto şi 16 MP ultra wide, dar şi o cameră ToF, similară cu cea de la Honor View 20. Ei bine în cazul noii versiuni avem parte de o cameră nouă de 8 megapixeli, care îi ia locul celei Time of Flight.

Huawei Mate X primeşte un upgrade neaşteptat; O nouă cameră s-ar afla la bord

Un oficial Huawei a discutat cu Techradar într-un interviu, amintind de “o cameră secretă”. Ea a fost descoperită într-o serie de documente acum de către Letsgodigital. Certificarea TENAA ar fi responsabilă cu această scăpare. Huawei a înregistrat şi un brevet pentru telefonul sau pliabil regândit pe 15 iulie 2019, iar el a fost publicat oficial pe 6 septembrie 2019.

Sunt incluse şi câteva randări ale produsului, pe care le vedeţi aici. În ele vedem cele 4 camere foarte clar, plasate pe “cotorul” telefonului. Sunt şi site-uri oficiale de certificări şi aprobări care trec camera de 8 megapixeli cea noua drept un senzor Time of Flight. În rest specificaţiile rămân la fel, de la variantele de RAM de 6, 8 sau 12 GB, până la ecranul de 8 inch OLED cu rezoluţie de 2480 x 2200 pixeli.

Se va vinde o variantă de bază cu CPU Kirin 980, dar şi una mai bine dotată cu noul Kirin 990. Vom avea și schimbări estetice se pare. Debutul ar avea loc în China în octombrie, tot la preţul de 2.300 de euro pe care îl ştiam de luni bune.

Citeste stirea completa