0 comments

Huawei Mate X, telefonul pliabil de la Huawei primeşte un hands-on deja (Video) – Mobilissimo.ro

by on 24 februarie 2019
 

Huawei Mate X, telefonul pliabil de la Huawei nu se poate opri din scăpat pe web, aşa că după am văzut un poster uriaş cu el, acum apare şi un hands on video. Evenimentul Huawei de la MWC 2019 începe azi la ora 15:00, deci mai e puţin şi îl vedem şi în realitate.Terminalul pare a se plia destul de uşor, parcă mai uşor decât Samsung Galaxy Fold. Adoptă acelaşi format pătrat, dar are o zonă de „cotor” în dreapta, lângă care se va plia o parte în ecran în spatele device-ului. Totul pentru o simetrie mai bună şi pentru a arăta ca un smartphone real. Nu vedem absolut nici o balama sau întrerupere în faţă, iar balamaua e foarte bine deghizată.Telefonul pare să aibă un EMUI clasic, deci nu observăm vreo modificare la nivel de software. Vă reamintesc că acest telefon pliabil ar trebui să aibă şi modemul Balong 5000 5G la bord, dar şi un procesor Kirin 980, poate chiar o generaţie şi mai nouă de CPU. Sunt sigur că Huawei Mate X va aduce minim 8 GB RAM, sau chiar 12 GB, iar ecranul în format deschis e probabil de 7 inch.Câtă vreme preţul acestui device e sub cei 2.000 de euro plătiţi pentru Galaxy Fold, sunt şanse să devină interesant.
Citeste stirea completa